Agitație mare în Piața Maria din Timișoara de unde a pornit parada RATT cu mijloace de transport în comun. Deși a fost anunțat încă de ieri, evenimentul s-a lăsat cu aglomerație în trafic, dat fiind faptul că traseul tramvaielor a fost blocat, la fel și cel al mașinilor. După sosirea primarului Nicolae Robu la fața locului, alaiul de tramvaie format din un tramvai tras de cai, tramvaiele gemene și tramvaiele reabilitate, au pornit înspre catedrală. Vehiculele RATT au fost neîncăpătoare pentru timișorenii care mai că s-au călcat în picioare ca să prindă un loc. În aceste momente, primarul se află într-un din tramvaiele reabilitate, unde le prezintă oamenilor dotările și se laudă că a relansat producția de tramvaie în România.
Cât despre cele două tramvaie modernizate, acestea au nevoie de încă o autorizare de la Autoritatea Feroviară, pentru a putea fi puse în circulație. Acestea vor circula doar pe liniile 1 și 2, dat fiind că restul de trasee nu sunt reabilitate. Administrația locală estimează că acestea vor fi puse în funcțiune până la finele lunii.
Un nou lot de șapte tramvaie va fi trimis la reabilitat la jumatea lunii, a anunțat directorul RATT, Ioan Goia.
FOTO: Adrian Pîclișan
































