Aşa cum se ştie, în anul 2015, Primăria Timişoara nu va putea face dezinsecţie şi deratizare, dat fiind faptul că licitaţia pentru atribuirea contractelor către un operator de servicii a fost contestată de firma Romprest, iar cazul este încă în instanţă. La finele lui mai, speranţa îşi făcea simţită prezenţa pentru timişorenii sătui de tânţari. Aleşii judeţeni votau un proiect prin care Consiliul Judeţean Timiş îşi asuma deratizarea şi dezinsecţia la nivelul întregului judeţ.
Șeful CJT, Titu Bojin, declara că „în mod normal la cinci zile după ce această hotărâre va fi adoptată se poate discuta de achiziţia soluţiilor în aşa fel încât să fim pregătiţi. După părerea mea în două sau trei săptămâni, în cel mai rău caz după 15 iunie, putem discuta dacă este necesar să facem acest lucru în regim de urgenţă sau dacă vom face acest lucru în funcţie de solicitările pe care le au pimăriile din judeţ”. Bojin a explicat că CJT va semna contractul cu o firmă care se va ocupa de dezisecţia întregului județ. Cât despre Primăria Timișoara, președintele consiliului județean a anunţat că Nicolae Robu şi-a exprimat intenţia de a da bani pentru ca dezinsecţia să fie făcută, pentru că municipalitatea nu a putut lega un contract din cauza problemelor apărute la licitație.
După ce a lansat mai multe apeluri publice către firme cerând ca dezinsecţia să se facă gratuit, fără a avea însă succes, primarul Nicolae Robu a ajuns la concluzia că nici înţelegerea cu Bojin nu este una pe placul său. Astfel Robu a decis că firmele din subordinea Primăriei Timişoara, RATT, Colterm, SDM, Horticultura, RETIM şi Aquatim să facă dezinsecţie din banii lor pentru cele şase sectoare în care este împărţit oraşul. Edilul a precizat că deşi ar fi putut face atribuiri directe pentru deratizare şi dezinsecţie, „nu am vrut să complic situaţia, aşteptăm să se pronunţe instanţa, pentru că după cum vedem deja lucrurile se rezolvă, la fel ca şi în cazul lipsei contractului pentru spaţii verzi”.







