Judecătorul Aurelian Nicolae Tomuș a făcut o primă mișcare în dosarul în care ieri DIICOT l-a pus sub acuzare pentru şantaj şi folosirea serviciilor unei persoane exploatate hotărând cercetarea acestuia în libertate, sub control judiciar.
Magistratul a contestat hotărârea procurorilor de a-l pune sub control judiciar.
Vă reamintim, acesta a şantajat o minoră, transmiţându-i că dacă va refuza să mai facă sex cu el va trimite familiei înregistrarea în care adolescenta apărea în ipostaze compromiţătoare.
De asemenea, Curtea de Apel Timișoara va judeca astăzi, pe lângă contestația judecătorului, și solicitarea DIICOT pentru arestarea mai multor suspecți. Ședința CAT este programată să înceapă la ora 13.00.
Rămîi pe PRESSALERT.ro pentru a urmări evoluția dosarului.
UPDATE 1 Procurorul a solicitat arest preventiv pentru Paul Mînzu, Ovidiu Torj, Ovidiu Gîțan și Gheorghe Bală. În cazul lui Firu Tiron, procurorul a decis cercetarea acestuia în stare de libertate, chiar dacă ieri fusese reținut.
UPDATE 2 Curtea de Apel Timișoara a judecat prima oară contestația judecătorului Tomuș împotriva controlului judiciar dispus de DIICOT. Avocatul acestuia a solicitat instanței să anuleze decizia procurorului pe motiv că nu a fost respectată procedura, în sensul în care, atunci când s-a dispus controlul judiciar nu a fost audiat cu privire la acest lucru. De asemenea, apărarea a invocat faptul că nu se impune măsura deoarece Aurelian Tomuș este magistrat și știe care sunt restricțiile. Judecătorul a solicitat, la rândul său, să-i fie ridicat controlul judiciar pe motiv că nu va încerca să ia legătura cu martorii și nu vrea să influențeze probele aflate la dosar. La ieșirea din sala de judecată, Tomuș a făcut tot ce a putut pentru a nu fi imortalizat când ieșea din sala secției penale a Curții de Apel Timișoara. Judecătorul și-a pus o pereche de ochelari de soare și o bască, iar unul dintre avocații săi s-a pus paravan la ușă, în încercarea de a bloca unghiul de filmare. Tomuș a zbughit-o la fugă pe holul instanței și a alergat spre zona destinată exclusiv judecătorilor. Instanța a rămas în pronunțare, iar la ora 14 urmează să înceapă judecarea solicitării de arestare a DIICOT pentru cei patru inculpați.
UPDATE 3 După o oră și jumătate de audieri, ședința de judecată în care s-a analizat solicitarea de arestare a celor patru a luat sfârșit. Instanța a anunțat că decizia va fi dată la ora 17.00. Între timp, au început să expire ordonanțele de reținere, singurii care au plecat în cătușe din sala de judecată fiind Paul Mânzu și polițistul Ovidiu Gîțan, în timp ce Ovidiu Torj și Gheorghe Bală au fost eliberați deja.
UPDATE 4 Curtea de Apel Timișoara a decis arestarea pe 30 de zile a celor patru inculpați pentru care procurorii au cerut acest lucru, iar în cazul judecătorului Tomuș, magistrații au respins contestația acestuia la măsura controlului judiciar.
Avocații inclupaților au declarat contestații, acestea urmând să fie judecate de Înalta Curte de Casație și Justiție.

