Turiștii care se îndreaptă spre Parcul Național Retezat, cea mai mare rezervație naturală din țara noastră, nu trebuie să rateze un obiectiv încărcat de istorie care, recent, a fost salvat de la pieire. În drum spre Munții Retezat, în comuna Sălașu de Sus, se află un monument istoric fascinant, ale cărui ziduri s-au păstrat până în zilele noastre. Vorbim despre Cetatea Mălăiești care, după ce a fost reabilitată cu bani de la Uniunea Europeană, a devenit una dintre cele mai importante atracții turistice din Țara Hațegului.
Cetatea de la Mălăiești reprezintă primul monument medieval din județul Hunedoara care a fost reabilitat aproape complet după anul 1989. Micuța cetate din piatră atrage atenția drumeților care doresc să admire minunile naturii din Parcul Național Retezat, dar și al celor pasionați de istorie.
Fortăreața medievală a fost ridicată, la sfârșitul secolului al XIV-lea, de familia de cnezi Sărăcin, la ieșirea din satul Mălăiești, ca punct de apărare împotriva unor atacuri mai ușoare. La început, cetatea avea un singur turn principal, apoi a fost ridicat și un brâu de ziduri înalte de șase metri și patru turnuri care înconjurau donjonul. De-a lungul timpului, acestea s-au distrus, astfel că a rămas în picioare până astăzi doar turnul-donjon.
La Cetatea Mălăiești se ajunge foarte ușor, pe drumul spre Nucșoara, poarta de intrare în Parcul Național Retezat. Fortăreața medievală se află pe un deal stâncos, între doi văi. Cu un kilometru înainte de a ajunge în Nucșoara se desprinde un drum spre stânga care urcă spre cetate.
În urmă cu doi ani și jumătate, la Cetatea medievală de la Mălăiești au început lucrările de reabilitare. În total, peste 1,5 milioane de euro, bani de la Uniunea Europeană, au fost atrași pentru restaurarea fortăreței, astfel că cetatea a fost salvată de a deveni un simplu morman de pietre.
Foto: replicahd.ro și Adevărul

















