inmormantare dora 1

Teodora Târziu a fost condusă pe ultimul drum, la ceremonia care a avut loc în această după-amiază luând parte sute de oameni. Știrile despre moartea Dorei au făcut ca, alături de familie, prieteni, colegi sau vecini, la înmormântare să vină și foarte multe persoane care nu au cunoscut-o pe tânără, însă au vrut să-i aducă un ultim omagiu.

Tinerii care au cunoscut-o pe Dora Târziu, fata de 16 ani, care a fost victima unui grav accident de circulație săptămâna trecută și care și-a pierdut viața la câteva zile după impact, au compus o nouă melodie în amintirea prietenei lor.

Aceștia au compus o altă piesă numită ”Revanșa. În memoria Dorei Târziu”, iar versurile rezumă trista poveste a fetei, dar mesajul îi este adresat celui care se face vinovat de tragedie – lui Sofian Precup, tânărul de 22 de ani, de etnie rromă care, aflat la volanul unui BMW, a izbit-o pe fată din plin după care a fugit „de frică” de la locul accidentului și a lăsat-o într-o baltă de sânge.

„Piesa asta o să zguduie toți pereții, ai spulberat visele cu 120 de kilometri/ Ți-ai continuat drumul mai departe și ai lăsat un suflet să se zbată între viață și moarte”, sunt doar câteva versuri din melodia ”Revanșa. În Memoria Dorei Târziu”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.