Mi-am pierdut din nou încrederea. Mi-au căzut aripile, am plâns de nervi și frustrare. Da, sunt a naibii de sensibilă uneori, plâng ca proasta din cauză de oameni proști. (Am învățat că nu există oameni răi, ci doar proști, iar la noi PROSTIA atinge cote de Everest, așa că plâng. Nu fac decât să mă apăr.)
În timp ce nici polițistul local, nici polițistul nelocal și normal nu vedea cum hoțul mi-a furat bicicleta, un semen al lor, adică purtător de uniformă, dar în civil, răcnea „tu știi cu cine te pui?!” OMG & WTF! O Doamne! Un polițist de IPJ, cu o iubită la volanul unui opel astra gtc alb. Mișto. Pierderea încrederii a fost evidentă în acel moment. Nu generalizez, însă știu că detaliile fac întregul. Iar când detaliile sunt cum sunt, am voie să nu mai am încredere.
Ce e mai grav e că, atunci când povestesc asta, lumea crede că glumesc.
Oameni buni, mie-mi place să am încredere în Poliție, în SRI, în SIE, în Jardarmerie, Aramată și mai știu eu ce instituții din astea care teoretic și practic veghează să fie ordine și bine, să nu detoneze, lângă o școală, un terorist, butelia din portbagaj.
Cum să ai încredere într-o instituție care se străduiește din rărunchi să funcționeze ca în epoca de piatră? E absolut jenant. Cei care au prieteni polițiști știu. Oamenii aceia nu au coli de imprimantă, nu au imprimantă, nu au calculatoare cu care să se logheze la internet, nu au pixuri, nu au o serie de consumabile, de parcă nu ar trăi în anul 2015. Stau umili în fața ta și-ți dau de înțeles că reclamația pe care o depui ai face bine să o scrii din start corect, pentru că, ideal pentru ei e să nu consume cu tine mai mult de o coală alba de hârtie. Căci o cumpără din banii lor.
Recunosc, încă nu am încredere în Polița Locală, dar e o chestiune pe care, dacă va fi cazul, probabil o voi remedia, și în orice caz, până atunci, mi-o asum.
