Imaginea cu Băsescu căzut într-un scaun, dând din mână scârbit de osanalele lăudătorului Onaca şi ameninţând palid „Termin-o că plec” este sugestivă pentru prăbuşirea sistemului pe care fostul prim-marinar al ţării l-a construit. Zece ani în care voinţa sa a fost lege. Zece ani în care camarila l-a ascultat orbeşte, primind în schimb libertatea de a face orice. Cu protecţia aferentă. Zece ani în care hăhăitul a ţinut loc de discurs politic, înjurătură şi scuză.
Acum, toate acestea s-a dus. Căpitanul, mândru până să înceapă procurorii şi judecătorii să-i priponească mateloţii, este acum pe picior de fugă. În faţa întrebărilor jurnaliştilor. A dispărut aroganţa şi sictirul cu care-i trata pe găozari atunci când nu-i convenea ce-i auzeau urechile. Şpăgi, Elena Udrea, denunţuri, ANRP, puşcărie – sunt cuvintele pe care nu le vrea rostite în jurul săi. Dar SPP-iştii şi maşinile blindate nu-l pot proteja de întrebările la care trebuie să răspundă în faţa justiţiei. Independente, după cum ne-a spus-o până acum, chiar dacă începe să-i tot găsească bube mai nou. Frica de acest moment îl macină, oricât ar vrea să ascundă acest lucru. Este doar o chestiune de timp până când vom afla dacă Băsescu va fi bărbat până la capăt sau se va folosi de dreptul la tăcere.
