carmen bejan final p

Carmen Şatran, studenta criminală de la Medicină, care, în anul 2010, împreună cu Sergiu Florea, iubitul său de atunci, student și el la aceeași universitate, l-a omorât şi tranşat pe un bărbat rrom din Timișoara, și-a redus pedeapsa cu patru luni.

Tânăra a fost condamnată la 20 de ani de pușcărie, însă a cerut comisiei de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile reexaminarea dosarului şi micşorarea pedepsei. Cererea a fost judecată la Tribunalul Arad care a hotărât reducerea pedepsei cu detenția pentru 20 de ani la 19 ani și opt luni, potrivit Aradon.ro.

Carmen Şatran va executa și mai puțin de atât, deoarece a participat la diferite cursuri şi activităţi în spatele gratiilor. După ce a fost închisă, tânăra l-a părăsit pe Sergiu, și a început o poveste de dragoste cu un fost traficant de droguri, căruia îi poartă acum numele. Cei doi au avut și un copil care însă a murit la scurt timp după naștere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.