În inima Banatului montan, la doar zece kilometri de Caransebeş, călătorul interesat de locuri arhaice poate descoperi un străvechi sat, atestat documentar din a doua jumătate a secolului al XV-lea. Este aşezat în mijlocul unui peisaj superb, în care se mai păstrează tradiţii populare din vremuri de mult apuse şi se numeşte Turnu Ruieni. La numai doi kilometri de comună se află dealul Turnului, în vârful căruia se poate ajunge doar pe jos. Efortul merită, căci de aici poate fi admirată o privelişte panoramică fantastică a întregii zone a Caransebeşului şi lacul de acumulare de la Zerveşti. Pe dealul care are puţin peste 400 de metri se află şi ruinele unei cetăţi medievale vechi de sute de ani, învăluite în mister. Cea mai mare parte a acesteia a fost distrusă şi din vechea fortificaţie se mai păstrează doar ruinele unui turn de piatră de formă pătrată, solitar dar impozant. De acest turn se leagă şi numele localităţii în vecinătatatea căruia se află.
Turn de observaţie
Istoricii sunt de părere că aici s-a aflat o cetate construită în vremea luptelor cu turcii iar turnul avea rol strategic, fiind un punct de observaţie atât asupra culoarului Timiş-Cerna cât şi asupra văii Sebeşului. După unii, turnul ar fi fost construit în timpul banului de Lugoj Petru Petrovici dar alţii sunt de părere că ar fi fost ridicat încă din secolul al XIV-lea. El este atestat documentar în 1467. După ce graniţa cu Imperiul Otoman se stabilise pe Dunăre, atacurile turcilor în Banat au devenit din ce în ce mai dese iar turnul de la Ruieni – şi altele asemănătoare – avea un rol militar defensiv, de unde ostaşii care vegheau aici zi şi noapte dădeau alarma de îndată ce se zăreau armatele duşmane. Odinioară, turnul a avut o înălţime de aproape 15 de metri iar în interior avea patru nivele, din planşee de lemn. Zidurile au fost construite mai ales din piatră de râu şi granit iar grosimea lor este între 1,80 şi trei metri, îngustându-se de la bază spre vârf. La colţuri erau sprijinite de contraforţi. În turn se putea pătrunde pe o uşă aflată la peste şapte metri înălţime, la care se ajungea cu o scară mobilă, iar în jurul lui se afla un şanţ de apărare.
Nume de legendă
Alţii susţin că acesta ar fi fost construit pe locul unui vechi turn roman, deoarece în zonă au fost descoperite vestigii arheologice din acea epocă iar în zidăria turnului au fost identificate şi elemente de construcţie romane. Datele istorice, extrem de sărace, sunt compensate de străvechi legende. Localnicii l-au numit cu multă vreme în urmă Turnul lui Ovid, existând credinţa că ar data din antichitate, din vremea poetului Ovidiu. Legendele vorbesc despre drumul urmat de poetul Ovidiu spre ţărmul Pontului Euxin în care fusese exilat de împăratul Augustus, ba chiar de moartea lui. O altă legendă leagă şi numele oraşului Caransebeş de trecerea poetului prin aceste locuri, care l-ar fi făcut să exclame „Cara mihi sedes!” (ţinutul meu iubit!). O explicaţie plauzibilă pentru numele pe care îl are turnul în tradiţia locului ar fi o confuzie iscată între oraşele Tomisvár (Constanţa de astăzi, unde fusese exilat poetul) şi Temeswar (Timişoara), în urma unei scrieri greşite în limba maghiară. Numele oraşului Timişoara a fost scris, de-a lungul timpului, în mai multe feluri, el fiind întâlnit, într-o scriere din 1551, sub forma Tomoschwar, o formă foarte apropiată de Tomiswar. În cea de-a doua ediţie a lexiconului de conversaţie a lui Brockhaus se spune că Ovidiu ar fi fost exilat la Tomis, „în Moesia de Jos, actualul Banat Timişean”, ceea ce este o eroare evidentă.
Interpretarea lui Griselini
Învăţatul italian Francesco Griselini vorbeşte de „o inscripţie din vremea familiei Ulpilor care ar fi fost găsită pe Muntele Mic, în apropierea unui vechi turn numit foarte greşit <<Turnul lui Ovidiu>>, crezându-se în mod eronat că acesta ar fi fost locul de exil al poetului, deşi se ştie că locul său de şedere a fost la Tomis, pe coasta Mării Negre, unde a răposat cu peste un secol mai înainte de cucerirea Daciei de către romani. Revin iarăşi la inscripţie care este o bucată de marmură, lată de aproximativ cinci picioare şi înaltă de două. De ambele laturi pot fi văzute două personaje în armură romană, executate în basorelief de slabă calitate. Altcum inscripţia s-a păstrat foarte bine…”.
Foto: Banaterra, drumliber.ro
