Zilele trecute, formaţia bucureşteană Steelborn a poposit în urbea noastră pentru un concert inclus în turneul lor naţional. Deşi evenimentul petrecut la Jazzissimo Pub a avut parte de o mediatizare cât se poate de sănătoasă, numărul celor care au fost curioşi de evenimentul în sine a fost unul cât se poate de subţire. Desigur, există o sumedenie de explicaţii posibile. Doar că, nu e deloc un fenomen singular. Lumea „iese“ din casă doar la chestii „verificate“. Fie că e vorba de un muzician cunoscut personal sau „cineva“ care e „valabil“ pentru cineva din gaşcă. Curiozitatea a dispărut. La fel şi cultura. Sau setea de „something new“.
Carevasăzică, nu mai e o noutate faptul că dragostea pentru muzică a oamenilor care ies în Timişoara seara e o noţiune cât se poate de ambiguă. E destul de greu de explicat cum e posibili ca unii să facă un lucru din lipsă de altceva mai bun sau pur şi simplu din plictiseală, în timp ce alţii fac aceeaşi chestiune din plăcere şi dorinţa de a se distra. Cel plictisit se duce într-un club, fumează, bea ceva, socializează şi rămâne la fel de tâmp şi după aceste operaţiuni. Celălalt, face exact aceleaşi chestiuni şi se simte cât se poate de bine. Aş fi tentat să spun că primului îi lipseşte ceva. Sau că celălalt are ceva-n plus. Adevărul e ca întotdeauna undeva la mijloc. Linia de demarcaţie dintre entertainment şi kitch e cât se poate de subţire în zilele noastre. Şi, din păcate, oamenii care ştiu să facă diferenţa dintre aceste două noţiuni sunt tot mai puţini.
Fenomenul de „cireadă în călduri“ funcţionează la maxim şi acest fapt îşi pune amprenta pe multe din acţiunile astea numite „spectacole“ în oraşul nostru. Desigur, oamenii „cool“ ar fi tentaţi să spună că dintotdeauna a existat kitsch şi oameni care iubesc să se scufunde în el. Cât se poate de adevărat, cu o singură observaţie. Pe vremuri lumea ştia să facă deferenţa între „abureli“ şi adevărăciuni. În zilele noastre, e tot mai greu să separi cele două chestii.
