aeroport america

Un bărbat care a pulverizat insecticid şi a încercat să atace cu o sabie agenţi de securitate şi pasageri ai aeroportului din apropierea oraşului american New Orleans a fost împuşcat de forţele de ordine, informează CNN.

Richard White, în vârstă de 62 de ani, s-a apropiat de o poartă de securitate vineri seară (sâmbătă dimineaţă, ora României) şi a pulverizat insecticid spre doi agenţi şi spre câţiva pasageri, după care a încercat să atace cu o sabie, în incinta Aeroportului Louis Armstrong din New Orleans. Agenţii de securitate s-au apărat folosind un bagaj, astfel că nu au fost răniţi cu sabia.

Agresorul a fost împuşcat de agenţii de securitate, fiind transportat cu răni grave la un spital local.

Unul dintre agenţii de securitate a fost rănit de un glonţ tras de un coleg spre agresor. Rănile nu îi pun în pericol viaţa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.