clt buget 2015 01_resize

Criză de nervi a primarului Nicolae Robu astăzi în plenul Consiliului Local Timişoara, după ce consilierii locali ai PSD au votat reducerea bugetului ACS Poli. Mai exact, consilierii au votat un amendament propus de consilierul independent Bogdan Herzog care prevedea mutarea a unui milion din cele şapte milioane şi jumătate alocate echipei ACS Poli la Centrul Juniori al aceleiaşi echipe.

Înainte ca proiectul să fie supus la vot, primarul Nicolae Robu a spus că ”fenomenul este foarte complex, fiţi convinşi că banii alocaţi până cum nu s-au dus pe apa sâmbetei. Această echipă are o valoare excelentă intrinsecă, prin toată echipa inclusiv un autocar achiziţionat care este excelent. Toată echipa asta a însemnat un efort al autorităţilor publice dacă s-ar pune problema valorificării pe piaţă a acestui club, fiţi convinşi că suma nu va fi una mică, eu recunosc că sunt un înfocat pasionat de fotbal, dar nu amestec pasiunea mea pentru fotbal cu responsabilitatea pe care o am. Dacă Timişoara nu doreşte să aibă echipă de Liga 1, nu e nicio problemă, se poate ajunge şi la renunţarea la finanţarea echipei, faptul că pe mine şi pe alţii ne-ar durea asta nu e o problemă. Dar joaca asta cu sumele este bătaie de joc, nu putem ajunge să fim descoperiţi la diverse obligaţii de plată cu toate consecinţele care ar deriva din asta, nu cred că un club care se bate pentru Liga 1 are nevoie de pertubări de genul acesta. Vă rog, haideţi să privim lucrurile cu obiectvitate nu cu ambiţii născute din sentimente sau resentimente să luăm apartenţa politică şi orice frustrare deoparte. După ce amendamentul a trecut, Robu a răbufnit şi a spus că „stimaţi colegi de la PSD începând de astăzi colaborarea noastră s-a încheiat. Mi-aţi cerut de foarte multe ori colaborarea noastră. S-a încheiat acum, suntem de părţi diferite ale baricadei. Nu vă mai afişaţi la mine sub nicio formă niciunul”.

A intervenit peste primar consilierul PSD Alfred Simonis care a spus că „risipa banului public o faceţi dumneavoastră cu o echipă care nu are nicio performanţă”. Robu a continuat că „vă voi demostra că voi avea succes cu toate discuţiile dumneavoastră”. Pentru a fi cât mai explicit, primarul a conchis că Bogdan Herzog este un „frustrat” care încă lucrează la Vocea Rusiei şi pesediştii „nici măcar nu sunt bărbaţi”. Au votat pro amendamentului propus de Herzog Dorel Bogluţ –PC, consilierii PSD, independenţii Bogdan Herzog şi Flavius Boncea şi Ştefan Sandu de la PNL, e important de menţionat că edilul susţine că Sandu a votat din greşeală pro şi că liberalul Ciprian Jichici a absentat de la plen.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here