Iubește românește! Ăsta a fost mesajul ultimelor săptămâni, iar bărbatul român a fost impulsionat să iubească cum știe mai bine. De la Dragobete până la 8 martie, cu flori în ghivece sau în staniol, cu orchidee complicate și cutii cu bomboane de ciocolată, cu Angelli cherry, preludiul unei aventuri – când copiii lui sunt concepuți, de fapt, cu grădinarul.
În România se iubește în șabloane. Femeia e curvă și trebuie iubită musai de 8 martie. În rest, e unitate neesențială, folosește la perpetuarea speciei și îngrijirea (n.r. hrănit, spălat, călcat, bibilit) „capului” celulei de bază a societății.
În România, nu numai că muierea e rea de muscă, enervantă și pisăloagă tot timpul anului (cu excepție ziua de 8 martie), dar consortul e și el plin de calități: se uită după tipe blonde, siliconate, se crede macho după ce a dat peste cap două beri sau 100 de Chivas și face avansuri unor femei cărora din punct de vedere moral, intelectual și etic nu le ajunge nici la vârful unghiei de la pedichiura franțuzească. Nu exemplific decât cu ceea ce văd la televizor. Ce învață copiii voștri / noștri? Că ei sunt ai grădinarului, că mama e târfă și tata un idiot, că nu se prinde de cum stă treaba! Învață că mai bine de 360 de zile pe an mama, iubita, sora, colega, vecina, profa etc. nu contează, sunt unități insignifiante ale contextului existenței, iar o data pe an, de 8 martie, trebuie să le ducă flori și să le declare iubirea.
Nu știu voi cum primiți flori, cât de des. Nu știu dacă e bine să rupem flori ca să le dăruim celor dragi. Nu știu cât de des vă îmbrățișați. Știu ce vedem cu toții la TV. Și știu că nu e bine. În România, dacă nu ești în șablon, nu exiști.
