traian basescu p

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, luni, că se va prezenta miercuri la Parchet, pentru a fi audiat în dosarul în care Gabriela Firea îl acuză de şantaj, el menţionând că a primit o scrisoare prin care a aflat că este suspect, scrie Mediafax.

Întrebat, după o vizită făcută luni la sediul PMP, dacă se va duce la Parchet, Băsescu a spus: „Categoric mă duc, pentru că eu respect instituţiile statului”.

Întrebat în ce calitate se duce, fostul preşedinte a spus că se duce în calitate de suspect.

„Mi-au transmis o scrisoare prin care am fost informat că sunt suspect”, a precizat el.

Traian Băsescu a mai explicat că „doamna Firulescu (Gabriela Firea) a făcut o plângere la Curtea Constituţională pentru declaraţiile mele şi, din câte ştiu, Curtea Constituîională i-a explicat că preşedintele este liber să facă orice declaraţie politică în timpul mandatului şi are aceeaşi libertate ca şi parlamentarii”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.