Sâmbătă am avut neplăcerea să citesc o ştire despre un marş împotriva avortului la Timişoara. O acţiune care se petrece de ani buni de zile şi care e aplaudată de multă lume. Înţeleg şi sunt conştientă că citind titlul mulţi dintre voi mi-ar spune că dacă mama mea făcea avort, nu eram nici eu aici. Nu sunt pentru crime. Şi da, sunt pentru viaţă. Dar sunt şi pentru avort. Cu tot respectul pentru toţi cei care se dau mari activişti de orice fel, un preot nu poate spune nimic despre avort. Un bărbat nu poate face asta. Fiindcă el nu poate da viaţă. El nu ştie cum e să porţi un copil în pântece sau cum e să faci un avort. Niciunul din oamenii aceia care ies şi strigă în stradă că luptă pentru viaţă nu cunosc vieţile celor pe care le condamnă că fac avort. Nu ştiu dacă ele sunt femei bătute, violate sau dacă sunt doar tinere care lipsite de iubirea părinţilor au ales căi greşite. Oameni buni, nu le mai puneţi încă un bolovan la gât. Un avort e o TRAUMĂ! A cere oricui să păstreze un copil pentru că aşa vreţi voi e O ABERAŢIE.
Am senzaţia uneori că trăim o psihoză sufocantă. Să faci sex e păcat, să faci avort e păcat, să iei anticoncepţionale e iar păcat. Iar dacă nu faci sex, o dai în altele, doar ipocriţii nu admit asta. Deci ce ne facem până la urmă?
Eu zic şi cred că fiecare e liber să decidă ce şi cu cine face. Nu cred că o femeie care face avort poate fi mai vinovată decât un om care pretinde că luptă pentru viaţă având pretenţia că este în măsură să le spună altora ce este mai bine pentru ei. La ce e bună o viaţă dacă e musai să o trăieşti după reguli stupide impuse de alţii? Mai e a ta? Pentru ce luptați? Nimeni nu poate şi nu are dreptul să impună cuiva cum să îşi trăiască viaţa. Ne pierdem zilnic în marea de promisiuni de mai bine, dar uităm să fim oameni. Să ne vedem de treaba noastră. Suntem organismici când judecăm şi punem etichete și ne vrem divini când le spunem altora cum să trăiască. Asta nu e evoluţie. E prostie în formă pură, penibilă, agresivă şi contagioasă. Sigur, natalitatea o fi în scădere, dar ăsta nu e un motiv să turnăm copii pe bandă rulantă. Statul să facă bine să ofere locuri de muncă şi condiţii decente de trai, apoi discutăm de copii, educaţie, condiţii şi altele. Asta desigur dacă nu cumva stimații activiști care propagă vina în rândul femeilor, fără să știe la ce duce asta, au un fond ascuns din care pot întreține copiii a căror naștere o trâmbițează. Un copil e o binecuvântare, dar între o viață de vis și una de coșmar e doar granița dintre un părinte pregătit și un iresponsabil care doar iubește sexul și pentru care un copil e o greșeală. Grijă mare!
