descinderi remetea tigari de contrabanda 03_resize

41 de percheziții în județele Timiș, Arad, Hunedoara, Suceava și Maramureș sunt efectuate în acest moment, în paralel, în cadrul unei ample operațiuni coordonate DIICOT Timișoara, acțiune care a vizat destructurarea unei impresionante rețele de contrabandă, care avea cartierul general la Arad.

Operațiunea Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, care a beneficiat de suportul SRI Arad, de monitorizare a suspecților, a scos la iveală faptul că țigările erau introduse în țară pe la granița cu Ucraina, ulterior fiind preluate de membri ai grupării, care le transportau cu mașinile până în județele din vestul țării. Din depozitele rețelei, țigările de contrabandă erau apoi comercializate.

Printre suspecți se află și un fost polițist, patron al unei firme de pază din Arad, acesta fiind unul dintre cei care asigurau securitatea transporturilor. În timpul monitorizării, au fost interceptate mai multe transporturi cu țigări de contrabandă, valoarea prejudiciului în acest dosar fiind până acum de peste 1,2 milioane de lei.

În urmă cu puțin timp, polițiștii de frontieră au prins în flagrant un transport de țigări de contrabandă, la Dej, în județul Cluj.

Nu mai puțin de 40 de suspecți urmează să fie aduși, pentru audieri, la sediul DIICOT Timișoara.

Vom reveni cu amănunte.

UPDATE 1 Anchetatorii au reuşit prinderea în flagrant a liderului reţelei, arădeanul Florin Meruţa, în localitatea cluejeană Dej, în timp ce se întorcea de la graniţa cu Ucraina cu un microbuz burduşit cu ţigări de contrabandă. Din primele informaţii, în maşină sunt 35 de baxuri de ţigări. De asemenea, poliţiştii de frontieră l-au ridicat şi pe liderul ramurii timişorene a grupării, Maricel Hărădău, care, săptămâna trecută, a fost prins cu 14 baxuri de ţigări în maşină. De asemenea, casa unui alt suspect din Remetea Mare este la această oră percheziţionată, bărbatul fiind ridicat de mascaţi de la punctul de lucru al unei firme care vinde piatră ornamentală. Percheziţiile sunt în plină desfăşurare.

UPDATE 2 În timpul percheziţiilor s-au găsit 70 de baxuri de ţigări şi un alt microbuz, încărcat cu ţigări de contrabandă, din primele estimări, aici fiind peste 60 de baxuri. De asemenea, la locuinţa unui suspect a fost găsită suma de 40.000 de lei, iar la un altul, ascunşi, 30.000 de euro şi 90.000 de lei.

UPDATE 3 Mai mulţi suspecţi au fost aduşi sub escorta mascaţilor pentru audieri la sediul DIICOT Timişoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.