contrabanda tigari

Doi bărbați au ajuns pe mâna polițiștilor pentru că făceau contrabandă cu țigări. Polițiștii Secției 3 Timișoara au confiscat de la contrabandiști 800 de pachete cu țigări.

În cursul zilei de ieri un bărbat de 49 de ani a fost prins chiar în timp ce își transporta marfa. Bărbatul se afla pe strada Ana Ipătescu din oraș și avea asupra sa un bagaj voluminos.

Polițiștii Secției 3 Timișoara au controlat bagajul și au stabilit că în interior se aflau 650 de pachete cu țigări netimbrate corespunzător.

Un alt bărbat de 33 de ani a fost prins în timp ce transporta cu autoturismul 150 de pachete cu țigări. În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă. Cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bănuiţilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.