handra-si-popara-intorsi-

Dezvăluirile făcute de PRESSALERT.ro, despre numirea interimară a comisarului şef Marius Popară ca adjunct al şefului Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara la câteva luni după ce un control venit de la Bucureşti a stabilit că şi-a îndeplinit superficial sarcinile legate de supravegherea graniţei externe a Uniunii Europene, au provocat valuri în interiorul instituţiei. Asta pentru că articolul a fost distribuit şi pe intranet către toate structurile Poliţiei de Frontieră. Mai multe surse au confirmat pentru PRESSALERT.ro faptul că Popară a cerut să se afle de unde am intrat în posesia informaţiilor din raportul de control al IGPF, care are un caracter nesecret, raport în care comisarul şef, în calitate de şef al Serviciului de Control şi Supraveghere Trecere a Frontierei, a primit zeci de teme de rezolvat după ce s-a constatat superficialitate în modul de acţiuni şi a fost sancţionat cu avertisment. După ce SIPI a refuzat să dea curs solicitărilor, cei de la biroul de control intern al ITPF Timişoara au primit misiunea de a afla sursa informaţiilor. Între timp, comisarul şef Popară a venit cu o nouă propunere care riscă să diminueze capacitatea de anchetă în dosarele de contrabandă şi trafic de persoane – poliţiştilor cu avize de poliţie judiciară care lucrează la sectoare să le fie retrase şi să treacă la misiuni de pază a frontierei, iar toate anchetele să fie făcute doar de cei de la Timişoara.

Contactat de PRESSALERT.ro pentru a explica de ce sunt poliţiştii din subordine puşi să investigheze presa, comisarul şef Marius Popară a declarat „vă rog să vă adresaţi inspectoratului şi o să primiţi un răspuns de la comanda inspectoratului. O să primiţi un comunicat foarte simplu şi clar. Asemenea răspunsuri (legate de retragerea avizelor de poliţie judiciară,n.a) nu vi se pot comunica, sunt chestiuni clasificate. Vă spun, nu mai încercaţi să faceţi nimic vizavi de mine pentru că nu fac nimic ilegal. Tot insistaţi cu tot felul de lucruri. Sunt neadevărate (constatările din raportul IGPF, n.a), da, asta pot să vă spun şi atât. Asta pot să vă spun că sunt multe lucruri neadevărate. Nu aş vrea să mă mai sunaţi. Vă rog să vă adresaţi în scris şi o să primiţi răspunsul”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.