Anul Nou a început prost pentru un bărbat de 64 de ani din Lugoj. Acesta a fost transportat de urgență la spital după ce a pierdut controlul asupra volanului și s-a izbit violent de un Mercedes care circula regulamentar din sensul opus.

Accidentul a avut loc în această după-amiază pe DN6, la kilometrul 527, între localitățiile Topolovăț și Șuștra. În urma impactului, șoferul de 64 de ani a rămas blocat în autoturismul marca Dacia Logan și a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru a-l elibera. La locul accidentului a ajuns un echipaj de la Ambulanță, dar și polițiștii.

„Bărbatul de 64 de ani este din municipiul Lugoj, iar acesta a fost rănit, fiind transportat, în cele din urmă, la spital pentru acordarea de îngrjiri medicale”, a declarat pentru PRESSALERT.ro Ancuța Morariu de la Biroul de Presă al IPJ Timiș. În Mercedes se aflau doi adulți și doi copii, dar aceștia nu au fost răniți, însă s-au ales cu o sperietură zdravănă. Circulația de pe drumul care leagă Timișoara de Lugoj a fost îngreunată zeci de minute până când membrii echipajului de pompierii din cadrul ISU Banat au îndepărtat mașinile de pe șosea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.