Dezvăluiri explozive în această seară la PRESSALERT LIVE, făcute de președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual Timiș, Doinel Malcoci, vizavi de susţinerea de care se bucură şeful Poliţiei Rutiere Timiş, Marcel Crăciunescu din partea fostului şef al PSD Timiş, Titu Bojin, dar şi despre accidentul în care ar fi fost implicat Bojin pe autostradă, anul trecut, şi care ar fi fost muşamalizat. Malcoci a povestit că a mers personal la Titu Bojin pentru a discuta despre faptul că şeful Poliţiei Rutiere ar fi un personaj nociv şi că de la venirea lui s-ar fi brevetat mutarea unor agenţi de la alte servicii. Malcoci a arătat în direct şi telefonul său pe care avea mesaje cu Titu Bojin în care se stabilea întâlnirea cu pricina.

„M-am dus a doua zi cu un coleg pe care îl cheamă Grozescu. Am zis să am un martor. Am aşteptat că nu a ajuns la ora la care a zis, apoi am intrat undeva, la o încăpere undeva în spate. M-a dus domnul Oprea. I-am spus tot ce avem pe suflet, printre care şi despre accident. I-am spus că acest om pentru care a intervenit să devină şeful Poliţiei Rutiere a făcut aia şi aia şi aia”. Întrebat dacă Bojin a admis că l-a susţinut pe Crăciunescu, Malcoci a spus că „nu a spus nici aşa, a spus că este prietenul lui. I-am zis dacă <<l-aţi adus în instituţia asta>>. A zis <<nu, că noi am făcut recomandări>>. Dânşii şi-au dat acordul legat de domnul Crăciunescu”, a spus Malcoci. Mai mult sindicalistul a susţinut că inclusiv colegi de-ai săi care ar fi fost cunoscuţi că sunt amatori de şpăgi ar fi fost transferaţi la Rutieră.
Legat de accidentul în care Titu Bojin ar fi circulat pe contrasens pe autostradă şi ar fi lovit maşina unei firme de electricitate, condusă de o femeie, caz care ulterior ar fi fost muşamalizat, Malcoci a spus că „domnul Bojin nu ar fi lovit acea maşină, dar femeia s-a speriat şi ar fi intrat în balustradă. Acest lucru nu se ştia, dar a fost aflat de la poliţiştii din Lugoj, cărora le era frică să vorbească. Am aflat că s-au făcut intervenţii la Poliţia de la Autostrăzi.(…) Domnul Bojin nu a recunoscut nimic, a spus că aşa ceva nu s-a întâmplat, că nu există accidentul. Prima reacţie. Dacă e să fiu un nemercnic, cum sunt de altfel, o să vă spun că legat de psihologie se pricepe la chestiunile în care atingi un subiect şi nu schimbă mimica feţei. E în regulă, eşti meseriaş…”, a spus Malcoci.
Poliţistul a povestit şi că a fost căutat de Crăciunescu, după întrevederea cu Bojin. „M-a căutat domnul Crăciunesuc la vreo săptămână sau două, se uita în ochii mei şi i-am spus <<omule, crezi că nu recunosc că am fost? Am fost şi te-am făcut troacă de porci. Părerea mea ar fi să faci doi paşi înapoi şi să dispari>>. A zis că el nu renunţă, că luptă cu toţi”.
Mai mult Malcoci spune că a discutat şi cu şeful IPJ Timiş, Sorin Munteanu, şi cu adjunctul său Florin Bolbos despre schimbarea lui Crăciunescu. „Am avut nenumărate discuţii despre acest Crăciunescu. Nu îmi spuneau ceva anume, dar am înţeles din pasivitate că îl ţine cineva în braţe. Nu sugerau că ştiau. Spuneau că nu au ce să facă. Nu au pârghii, degeaba şi-au dorit să îl schimbe”, a declarat Malcoci.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.