Un incendiu de proporții a izbucnit în urmă cu câteva minute în zona Complexului Studențesc din Timișoara. Potrivit pompierilor ar fi luat foc restaurantul Roy, de pe strada Aurelianus. Fumul gros a alertat locatarii blocurilor din zona Olimpia, acesta ridicându-se ca un nor negru deasupra zonei căminelor studențești.
UPDATE 1 În zonă au ajuns mai multe ambulanţe şi echipaje de pompieri şi se pare că flăcările de peste 10 metri înălţime, care se văd până spre centrul oraşului, s-ar fi extins la alte două fast-food-uri din vecinătatea restaurantului.
UPDATE 2 Mai multe persoane au fost evacuate de pompieri din incinta restaurantului, iar o femeie a fost transportată de urgenţă la spital după ce s-a întoxicat cu fum. La faţa locului au fost chemate şi echipaje ale E.ON şi Enel pentru a asigura liniile de electricitate şi conductele de gaz. Când au ajuns la fața locului pompierii au evacuat o persoană de 60 de ani, care era conștientă, a suferit un atac de panică. Pompierii au intervenit cu șapte autospeciale cu apă și spumă, iar la fața locului au ajuns și cinci echipaje de la Ambulanță pentru a acorda îngrijiri medicale altor persoane intoxicate cu fum. „Colegii mei au evacuat o persoană de 60 de ani care ulterior a fost transportată la Spitalul Județean Timișoara”, a declarat pentru pressalert.ro Sindia Onescu, purtător de cuvânt în cadrul ISU Banat.
Femeia de 60 de ani care se afla în incinta fast-food-ului când a izbucnit incendiul este în acest moment la Spitalul Județean Timișoara, dar potrivit medicilor se află în afara orcărui pericol. „A fost transportată la spital, dar este conștientă și nu a venit cu probleme majore. Victima a suferit o intoxicație cu gaze de ardere. A fost trimis să stea la oxigen”, a declarat pentru PRESSALERT.ro Mihai Grecu, șeful Unității de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean din Timișoara. (Angela Novăcescu)
UPDATE 3 Incendiul violent de la Roy s-a extins la restaurantul Cucaraca, aflat în spatele clădirii în flăcări, spre disperarea proprietarului care striga la pompieri „hai că ia foc. De o oră strig să veniţi. Sunteţi praf, mă. Ia foc şi la mine”. Până pompierii au venit cu o autospecială, flăcările au cuprins acoperişul restaurantului. Din fericire, intervenţia în forţă a limitat sinistrul. Salvatorii încearcă, acum, să stingă incendiul care mistuie etajul unu de la clădirea care a adăpostit fast-food-ul Roy.






































