Timișorenii care locuiesc în zona Pieței Badea Cârțan se plâng că nu au presiune la apă, de mai bine de o săptămână. Un cititor PRESSALERT.ro ne-a semnalat faptul că de vină ar fi o magistrală de apă rece spartă, care nu este reparată de către angajații Aquatim. Pe de altă parte, reprezentanții companiei spun că nu au primit nicio sesizare cu privire la faptul că în acea zonă nu este presiune la apă.
„Pe sub Podul Dacilor (podul peste Bega din Badea Cârțan) o magistrală de apă rece este spartă de mai bine de o săptămână și curge foarte tare, ca dintr-un furtun de pompieri. Din această cauză, locatarii din zona nu au presiune la apă. Mă întreb cine suportă pierderea de apă. Bănuiesc că Aquatim ar trebui să își facă treaba”, ne-a semnalat un cititor.
Loredana Leordean, purtătorul de cuvânt al Aquatim, recunoaște că este o conductă defectă în zonă. „Nu avem nicio scădere a presiunii în zonă și nici nu ni s-a semnalat acest lucru. Noi avem senzori pe conducte. Probabil că este o problemă în clădirea în care locuiesc cei care spun că nu au presiune la apă. E adevărat, o conductă care traversează Bega în acea zonă are un defect, dar nu e un defect mare, nu afectează presiunea apei. Nu a fost încă reparată pentru că este mai greu de lucrat acolo”, ne-a spus Loredana Leordean.







