La finele săptămânii primarul Nicolae Robu se arăta revoltat de faptul că unii timişoreni aleg să îşi parcheze maşinile pe strada pietonală Mărăşeşti. Edilul comenta că „există oameni de o nesimţire incredibilă. Am făcut străzi, avem şi parcări, cum e posibil să te duci acolo să parchezi? Eu personal l-am avertizat pe domnul Cojan (n.r. șeful Poliției Locale) transmiţându-i sesizări primite pe mail, poze primite, inclusiv din faţa agenţiei CFR. Din păcate, alături de majoritatea covârşitoare civlizată cu bun-simţ care reprezintă comunitarea timişoreană există un număr mare de oameni care nu respectă nimic”.

Mai mult, primarul menţiona că a dispus ca poliţia locală să îi amendeze pe cei în cauză, atâta timp cât nu se face abuz de amenzi şi cât aceştia nu sunt pândiţi. Legat de lipsa locurilor de parcare primarul spunea că „nu avem unde să le facem. Am fi de vină dacă am fi neglijat acest subiect, dar el este o prioritate pentru noi. Sper să reuşim cu spaţiul de la Oituz. Cei de la Universitatea de Vest au cerut o parte din campusul fostului Liceu UMT, care este în proces între patronii UMT şi Ministerul Educaţiei. Trebuie să vină cu alte pretenţii, ceva ce ar fi echitabil la schimb, pentru că eu vreau ca universităţile timişorene să aibă cele mai bune condiţii, dar le ajutăm respectând legea. Vreau să le ajutăm evident în cadru legal”.

Lipsa locurilor de parcare afectează însă chiar şi consilierii locali. Liberalul Ovidiu Ciuhandu a făcut o interpelare în acest sens la ultimul plen al CLT, menţionând că de fiecare dată când consilierii locali vin la şedinţe nu au locuri unde să parcheze. Prompt, primarul Nicolae Robu a promis că în zilele în care sunt plenuri sau şedinţe de comisii va cere ca anumite locuri de parcare să fie rezervate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.