Nu foarte departe de multitudinea de beculeţe din Piaţa Operei, care au devenit locul preferat de executat selfie-uri pentru mulţi timişoreni, câţiva oameni de bine au „inventat“ ceva. S-au gândit ei că nu toată lumea apreciează kitsch-ul şi aglomeraţia inutilă din Centru. Şi aşa s-a născut un loc de poveste numit Grădina de Iarnă. Într-o curte din Piaţa Unirii. Drept motto pentru această acţiune a stat o întrebare retorică: „Poate lumina orbitoare din Piaţa Operei să acopere bezna din celelalte pieţe-şantier din Timişoara?“. Grădina de Iarnă a prins contur în fiecare weekend din luna decembrie şi a inclus o atmosferă aparte, cu proiecţii murale spectaculoase semnate de artişti timişoreni, incluse în mod curent în programul Muzeului Ars Electronica din Linz.
Atracţia principală a fost focul de tabără în jurul căruia s-au depănat poveşti şi s-au legat noi prietenii. E foarte bine că această acţiune n-a fost organizată de nişte capete luminate din Primărie, ci de nişte oameni de bine, căci altfel ar fi fost încă o acţiune bifată în programul cultural al oraşului. Şi apropo de selfie-uri, la concertul Rock Pentru Revoluţie de sâmbăta trecută din Piaţa Operei, am sesizat o nouă modă. Nu mă refer la pozele de sub luminiţele din Centru ci la moda selfie-ului verbal. Nu e vorba de prezentatorul spectacolului, Florin Mihoc, care este plătit să vorbească în pauzele necesare schimbării trupelor, la mai toate sindrofiile organizate de autorităţi. E vorba de speech-ul susţinut de primarul urbei Nicolae Robu. Din care am înţeles că suntem prieteni cu sârbii. Şi-n care s-a mai zis ceva de genul „Bravo Timişoara, Bravo România, Bravo Europa”. Şi că de la anul vom avea şi un festival de rock în Timişoara. Dincolo de speech-ul în sine, lumea s-a obişnuit deja cu lucrurile care nu-s tocmai la locul lor şi a devenit imună la poveşti de adormit copii spuse de oameni cărora le place să-şi audă vocea-n public. Şi pentru că tot se apropie Revelionul, anul acesta Piaţa Operei va avea parte de un spectacol fulminant. Bănuiesc că aţi aflat deja programul, deci hai să ne oprim din râs, niţel. Pe lângă artişti, vor exista şi nelipsitele artificii. Şi probabil că veţi avea parte şi de speech-ul de rigoare. Eu zic pas.




