Ştiu, vremurile se schimbă. A zis-o şi Bob Dylan, prin 1964 şi mulţi alţii. Înţeleg multe schimbări de registru, dar unele sunt niţel anapoda. Cum ar fi de exemplu, faptul că mai nou, ziua ta de naştere trebuie musai sărbătorită în vreun club. Ajungi acolo, lumea soseşte rând pe rând şi alcoolul curge sub formă de shot-uri. Tequila pentru fete, stroh-uri pentru băieţi. Muzica e foarte tare, nu te auzi decât cu vecinul de scaun şi atunci trebuie să urli. La-nceput chelnerii te servesc prompt, dar odată ce clubul se aglomerează, aştepţi tot mai mult până apuci să bei chiar şi un pahar de apă minerală. Lumea zâmbeşte de complezenţă, dar lipseşte tocmai ideea principală. Ideea de chef. E o ieşire în oraş, o simplă noapte de clubbing, în care ca invitat vii cu flori şi cadouri şi ca sărbătorit pleci acasă cu diverse chestiuni care nu-ţi folosesc la nimic. Unde-s vremurile naşpa de odinioară, când deşi nu se găsea Chivas Regal sau trabucuri Churchill, lumea se distra la onomastici? Rectific, chefuri, atunci aşa se numeau.
Ajungeam fie pe malul Timişului la o bază sportivă, fie într-o vilă dintr-o zonă trendy şi noaptea se transforma în chef. Cu nelipsitele senti-uri, cu discutiile tâmpite de filozofie de dimineaţă, cu bune şi rele, fără fiţe sau cocteiluri, dar cu distracţie. Dragilor, nu mai faceţi greşeala să vă afundaţi într-un club fiţos pentru a demonstra că ziua voastră e „tare“. Nu mai mergeţi la zile de naştere , ci la chefuri, unde fiecare se serveşte cu ce apucă şi unde te poţi retrage cu cine vrei tu, în camera „cealaltă“, just for fun. Trăieşte-ţi chefurile, merită!
