Mascații din Serviciul de Acțiuni Speciale și cei de la Investigarea Fraudelor au descins în șase locații din Timișoara unde funcționau videochaturi ilegale. Este vorba în principal de apartamente de tip penthouse, care erau închiriate și unde aproximativ 50 de tinere lucrau pentru site-uri din străinătate. Fetele munceau în ture, ca la fabrică, iar într-o lună reușeau să adune până la 2.000 – 3.000 de euro, o sumă similiară ajungând la cel care patrona întreaga afacere. Totul era mascat în spatele unui salon de înfrumusețare, însă tinerele lucrau, în realitate, în apartamentele închiriate. În momentul în care polițiștii au descins în locații, fetele aflate la lucru, sau cele care veneau la schimb de tură, au refuzat în primă fază să deschidă ușa. Cercetările sunt continuate de poliţiştii timișoreni, infracţiunile vizate în dosar fiind muncă la negru, evaziune fiscală și spălare de bani.

UPDATE Un comunicat al IPJ Timiș detaliază acțiunea din această dimineață. Astfel, din cercetări a reieşit că, de la începutul anului 2014, prin intermediul societăţii comerciale vizate ar fi fost desfăşurate activităţi de videochat, fără ca administratorul societăţii să înregistreze veniturile realizate în evidenţele contabile. Poliţiştii urmăresc identificarea şi ridicarea mai multor mijloace informatice de stocare a informaţiilor, precum şi documente, în vederea probării activităţii infracţionale.

Foto: Adrian Pîclișan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.