După ce Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului, a trecut la cele veşnice, marți s-a decis numele viitorului mitropolit, în şedinţa Sfântului Sinod, desfăşurată în capitala României. Acesta va fi întronizat, la Timișoara, în Catedrala Mitropolitană, pe 28 decembrie.

Şedinţa a început la ora 10, iar pe ordinea de zi se află şi alegerea noului mitropolit. Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, Preasfințitul Părinte Lucian Mic, Episcop de Caransebeș şi Înalt Preasfinţitul Ioan Selejan, arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei au fost propunerile pentru viitorul mitropolit al Banatului. Dintre aceştia trei, Sfântul Sinod, prezidat de Preafericitul Daniel, Patriarhul României, a ales prin vot secret persoana noului ierarh bănățean. Noul mitropolit al Banatului va fi Înalt Preasfinţitul Ioan Selejan, actualmente arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei.

mitropolit selejanÎnaltpreasfinţitul Ioan al Covasnei și Harghitei, este originar din Bihor, are 63 de ani, a studiat la Ierusalim și are două doctorate – unul în Studii Biblice și altul în Egiptologie și Orientalistică. La 29 de ani și-a urmat chemarea și a intrat în mănăstire, la Lainici, în Gorj, unde a ajuns stareț. În acea perioadă a restaurant mai multe biserici și mănăstiri (Tismana, Polovraci, Bucovăț, Lainici, Crasna), a zidit o noua biserică, monumentală, în incinta mănăstirii Lainici.

UPDATE După primul tur de scrutin, nicunul dintre cei trei candidaţi desemnaţi nu a întrunit numărul necesar de voturi, adică jumătate plus unu din numărul total de voturi valid exprimate pentru a fi ales. În continuare, a fost organizat un al doilea tur de scrutin între Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop onorific Ioan Selejan, Episcopul Covasnei şi Harghitei, şi Preasfinţitul Părinte Dr. Lucian Mic, Episcopul Caransebeşului.

Sfântul Sinod a ales, prin vot secret, pe Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop onorific Ioan Selejan în scaunul vacant de Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului cu 26 de voturi din 45 de voturi valid exprimate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.