Mișcarea a început timid chiar în seara alegerilor, duminică, un grup de bănățeni protestând în semn de solidaritate cu românii din diaspora, care au stat la cozi ca să voteze, mulți dintre ei fără să reușească.
Astăzi, numărul protestatarilor din centrul Timișoarei a fost mult mai mare, peste 100 de oameni luând parte la acțiune, mobilizați pe rețelele de socializare. Aceștia au afișat mesaje care spuneau „Lăsați diaspora să voteze!”, „Nu impiedicați studenții să voteze!”, „Votul, un drept garantat prin constituție” sau „Solidari cu diaspora”.
Conform opiniatimisoarei.ro, participanții la protest au discutat despre cele întâmplate în ziua alegerilor prezidențiale și au scandat: „Jos Ponta!“, „Jos Guvernul Ponta!”, „Studenți, veniți cu noi”, „Solidari cu diaspora!”, „Jos comunismul” și „Vrem să votăm!”.
Alte proteste asemănătoare sunt pregătite, tot prin intermediul rețelelor de socializare, pentru următoarele două zile de sâmbătă, tot în Piața Victoriei.
Foto: opiniatimisoarei.ro






