Procurorii DIICOT și polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate  Timișoara au destructurat o grupare infracțională specializată în săvârșirea infracțiunilor de delapidare și fraude informatice. În această dimineaţă, au fost începute simultam opt percheziţii la locuinţele a cinci dintre suspecți, precum și la trei sedii ale societăților comerciale implicate, anchetatorii beneficiind de suportul luptătorilor de la SAS. Ancheta a stabilit că angajatul unri firme din Ghiroda, care producea piese de schimb pentru submarine, a pus la cale un mecanism de fraudare a firmei unde lucra. În perioada august 2012 – octombrie 2013, cu sprijinul angajaţilor altor firme cu care colabora a introdus  facturi fictive în contabilitatea societății și a determinat plăta acestor facturi emise pentru mărfuri nelivrate, servicii neprestate, respectiv dublu facturate. Prin activitatea infracțională, societatea a fost prejudiciată cu suma de 976.948.64 de lei (aproximativ 250.000 de euro). Au fost emise șase mandate de aducere pe numele suspecților care urmează a fi conduși la sediul DIICOT Timișoara, în vederea audierii lor pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, fraudă informatică, delapidare, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals informatic. Cazul a fost instrumentat cu suportul tehnic și de specialitate al Serviciului Operațiuni Speciale Timișoara și al Serviciului de Informații și Protecție Internă Timișoara.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.