Protestul pentru susținerea asigurării votului pentru diaspora a adunat în Piața Operei aproximativ 2.000 de oameni. Majoritatea celor prezenți au demonstrat pașnic, preferând doar să ridice afișe pe care scria „Ponta nu fura, România nu te vrea”, „Le-a blocat votul, să nu-i umfle botul” sau „Ieșiți și votați, altfel nu contați”. Mulțimea a strigat „Jos Ponta!”, „Ponta nu uita, Timișoara nu te vrea”, sau „DNA, DNA!”. În fața Operei a fost afișat steagul României, dar și cel alb-verde al Banatului, alături de mesajul „NU jefuirii Banatului, vrem descentralizare fiscală”.

Notă discordantă au făcut un grup de tineri violenți, care s-au postat chiar în primele rânduri. Aceștia au început să scandeze „m… Ponta” și au devenit extrem de nervoși în momentul în care jurnaliștii au început să-i filmeze. „Ce vrei, mă, pleacă, mă de aici cu camera”, au răcnit aceștia în repetate rânduri”. La un moment dat, unul dintre ei a lovit camera unui reprezentant al televiziunii România TV. Grupul a continuat cu violența verbală, scandând întruna „m… Ponta”, dar și „m..e Iohannis”. Jandarmii i-au ridicat pe câțiva dintre scandalagii, moment în care aceștia au început să se lamenteze, acoperindu-și fețele la vederea camerelor: „dar ce-am făcut, asta ne e libertatea?”.

După ce grupul recalcitrant a fost „spart” de către jandarmi, protestul a continuat într-o atmosferă normală, mulțimea scandând „O dorință sinceră, România liberă” sau chiar cântând „Treceți batalioane române Carpații”.

Vom reveni cu amănunte.

UPDATE 1  La începutul mitingului, Edwin Sebastian Mark, unul dintre inițiatorii acțiunii din Timișoara, anunța că  protestul este unul „de natură civică”, de solidaritate cu diaspora, nu am venit să susținem nici ACL-ul, nici PSD-ul”. Dar peste doar câteva minute, organizatorii mitingului s-au răzgândit atunci când unul dintre protestatari, iritat că cei care au luat microfonul în fața Operei spuneau că este un protest civic, nu anti-Ponta, a izbucnit. „Eu nu veneam, dacă nu era protest anti-Ponta, așa s-a anunțat peste tot. Nu sunt fan Iohannis, dar nu îl vreau pe Ponta”, a urlat protestatarul la organizatori, care l-au lămurit că „așa a trebuit să spunem ca să primim aprobare”.

Cei prezenți în Piața Operei au cântat  imnul României și au ținut un moment de reculegere în memoria celor care au murit în Decembrie 1989. Cei care s-au aflat mai în spate nu au auzit îndemnul celor care au vorbit la microfon și au început să strige „Jos Ponta”. Protestul a fost unul cu cântec. De câteva ori, muzicianul Cristian Cazacu a fredonat versurile „Hei, hei, nouă ne pasă, nu vom sta în casă”, iar participanții au cântat cu el. Deși protestatarii au strigat lozinci împotriva premierului Victor Ponta, organizatorii nu au rostit niciun cuvânt în acest sens, ci au încurajat mulțimea să strige „Români, suntem cu voi” sau „Timișoara”. „Toți am venit aici pentru că suntem anti-Ponta”, a urlat un alt protestatar, iar după doar câteva momente, organizatorii au uitat despre ce le vorbeau oamenilor la începutul mitingului și au început să încurajeze mulțimea să strige „Jos Ponta”, „DNA, curățenia și pe Ponta îl ia”, „Vrem să votăm, nu să plagiem” sau „Ponta, nu uita, ești pe lista DNA”. Nu au lipsit scandările „Iohannis, Iohannis”.
Lucian Căldăraru, revoluționar și membru PNL, extrem de activ anii trecuţi la mitingurile anti- Băsescu şi la cele ale USL unde a participat Crin Antonescu alături de şeful PSD, a fost una dintre persoanele care a încurajat mulțimea să strige împotriva lui Ponta și le-a spus transmis oamenilor că „Ponta promite centură pentru că se pregătește să meargă pe centură”. Printre cei mai activi manifestanți a fost și un bătrânel de 92 de ani, nemulțumit de „comuniști”. Printre manifestanţi s-au aflat liberalul Viorel Coifan, dar şi Sanda Greblă, consiliera personală a primarului Nicolae Robu. Au urmat mai mulți tineri care au vorbit la microfon, printre care și unul care a spus că a venit din Norvegia special pentru protest. După aproximativ o oră și-a făcut prezența și o parte din galeria ASU Poli. „Cine nu sare, ori e cu Ponta, ori e prost de moare”, au început  tot mai vehement să strige protestatarii, în timp ce săreau. Spre finalul mitingului, organizatorii au scandat împreună cu cei din piaţă împotriva lui Dan Voiculescu sau „Ponta, Ebola” și „Jos Antena 3”. La îndemnul lui Beniamin Lupu, o parte din manifestanți s-au pus în genunchi și au rostit „Tatăl Nostru”, iar apoi, muzicianul Cristian Cazacu a început să cânte o melodie foarte lentă, motiv pentru care manifestanților nu le-a plăcut și au sărit din nou și au strigat „Cine nu sare, ori e cu Ponta, ori e prost de moare”. La ora 20.00 fix, protestul a luat sfârșit, după ce Beniamin Lupu le-a spus participanților că „hai să fim civilizați”. Deși s-a strigat de câteva ori, „Noi de aici nu plecăm acasă, până nu ne câștigăm libertatea noastră”, în doar câteva minute Piața Operei a fost goală. (Adriana Mîţ)

GALERIE FOTO cu indivizii care i-au agresat verbal şi fizic pe jurnaliştii participanţi la protest.

GALERIE FOTO PROTEST

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.