Sunt diverse hituri în jurul nostru. Unele încep cu „ole, ole”. Nu am să pricep niciodată de ce trebuie neaparat strigat așa, dar oricum nu contează. Vorba unui mare scriitor: Viața, cu aparentele ei hazarduri, ne separă adesea, și când într-o bună zi ne scuturăm ca treziți dintr-un vis, prietenii ne-au devenit străini și nu-i mai putem aduce îanpoi. M-am gândit la asta aseară, când, la ora 18,00, eram în Piața Victoriei / Operei la manifestație. O manifestație fără personaje, în care cu greu, după vreo oră și jumătate s-au adunat 50 de oameni, care habar nu aveau de ce strigă și ce naiba vor. Am preferat să îi las să relateze singuri despre ei și acțiunea lor, pentru că dacă o făceam în cuvintele care îmi veneau firesc, aș fi fost acuzată de te miri ce. Așa că am postat trei înregistrări video.
***
M-am întristat aseară.
Trăiți la fel. Gândiți la fel. Beți cafea la fel. Vă mișcați la fel și acționați la fel. Săriți la fel. ( Căci cine nu sare, în fine, are diverse hibe!) Asta nu înseamnă că sunteți uniți. Diferența de la 1000 – 2000 de oameni la 50 e jalnică. ( Acum o să vă supărați și o să spuneți că-s rău intenționată, că de fapt erați 60 și ceva.)
Pentru toate chestiile pe care le faceți ”la fel” ar trebui să vă dați de ceea ce sunteți: ”decât” o turmă. Una ai cărei indivizi, brusc, luni dimineața s-au trezit profeți sau, după caz, analiști politici. O turmă din care individul alfa a dezertat.
Iar dacă ”Azi în Timișoara, mâine-n toată țara” arată așa cum s-a întâmplat la noi, mai bine pas. Doamne ferește, îmi fac cruce și îmi scuip și în sân. Alții au fost mai profi. Au ieșit cu miile pe bune (nu cu număr gonflat de ziariști binevoitori), iar a doua zi nu s-au mai îmbățășat că vor sta în stradă și că vor face revoluție până pică guvernul corupților. Revoluție la boxe și portavoce? Mersi, nu!
