Cazurile de violenţă la adresa poliţiştilor locali, în continuă creştere în urbea de pe Bega. După ce zilele trecute poliţia anunţa că un agent a fost agresat de un cetăţean care a parcat neregulamentar, acum un nou caz de acest gen a fost înregistrat.
„Astfel, polițiștii locali din cadrul Biroului Transport Urban, aflați în cadrul unei acțiuni pe mijloacele de transport în comun împreună cu reprezentanții RATT, au acționat ieri, în tramvaiul nr. 2 pe linia str. 3 August 1919 – Prefectură, pentru legitimarea unei persoane care circula fără bilet. În momentul în care bărbatul depistat a fost invitat să coboare, acesta a devenit violent în limbaj și gesturi, adresând cuvinte jignitoare și, mai mult, încercând să-l lovească pe polițistul local cu pumnii și cu capul, rupându-i gradele și centura multifuncțională. De asemenea, acesta i-a adresat amenințări cu moartea, spunând că va avea grijă să fie dat afară din instituția în care lucrează. Imediat ce a fost coborât din mijlocul de transport, a fost condus la sediul instituției în vederea legitimării și întocmirii procesului verbal de constatare, B. Gimi, de 20 de ani, cu domiciliul în Timișoara, fiind predat polițiștilor de la Secția 1 pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj”, transmite poliţia locală prin intermediul unui comunicat de presă.
Agresorul va fi cercetat în stare de libertate.






