Mitingul anti-Ponta anunţat pentru, astăzi, de la ora 18.00, în Piaţa Operei din Timişoara, şi care a fost anunţat ca fiind un demers al societăţii civile beneficiază de sprijin din partea partidelor care-l susţin pe Klaus Iohannis.
La ora 16.00, în apropierea sediului PDL Timiş, a fost parcat un autocar înmatriculat în Iaşi şi branduit cu însemnele ACL şi cu figura primarului de Sibiu. Că vehiculul este unul folosit în campania ACL stă ca dovadă şi permisul primit de la Primăria Bacău pentru a intra în localitate, autocarul având 26 de tone şi fiind trecut ca aparţinând Alianţei Creştin Liberale. Şoferul a spus că autocarul are capacitatea de a transporta 70 de persoane şi a venit de la Iaşi la Timişoara încărcat la capacitate maximă, iar călătorii vor participa la mitingul anti-Ponta.
UPDATE 1 La scurt timp după ce PRESSALERT.ro a publicat fotografiile cu autocarul înmatriculat în Iași parcat în fața sediului PDL Timiș, vehiculul a dispărut din parcare. Oana Gaita, purtătorul de cuvânt al PDL a acuzat PRESSALERT.ro de dezinformare, susținând că autocarul a venit de fapt gol de la Iași și este destinat unui mini-turneu de susținere a lui Klaus Iohannis, făcut de luptătorul de K1 Cătălin Moroșanu. „Autocarul a venit gol de la Iași, iar Cătălin Moroșanu a venit cu avionul la Timișoara. Toți tinerii sunt din Timiș, Timișoara, și îl însoțesc în acest weekend pe Moroșanu în acțiunile electorale pentru susținerea lui Klaus Iohannis”, a spus Oana Gaita.










