traian stoia 20

Cazurile în care cetăţenii urbei de pe Bega acţionează după bunul plac, nerepectând legislaţia, sunt la ordinea zile. Dacă deja la conferinţele de presă ale viceprimarului PSD Traian Stoia un subiect obişnuit a devenit încălcarea disciplinei în construcţii, ieri, acesta a prezentat un caz în care mai multe persoane s-au instalat într-un imobil al primăriei, fără a avea autorizaţie şi, evident, fără a plăti chirie.

“Pe strada Petru Cernea, numărul 22, Marina Victoria care locuieşte la apartamentul 2 a reclamat faptul că trei persoane, o mama şi doi fii locuiesc de doi ani fără acte în imobilul de la această adresă. Oamenii locuiesc acolo de doi ani, au intrat abuziv în spaţiu fiecare având un domiciliu în Timişoara. Mama stă pe Crizantemelor 58 ap 2, iar unul din fii pe Ştefan Cel mare 55 ap 12. Doamna Marian Victoria a reclamat că aceste persoane ar fi pătruns în locuinţa ei. Poliţia a venit şi a constatat că stau ilegal, dar nu au comis nicio faptă de natură penală”, a spus Stoia.

În cauză primăria va trebuie să evacueze apartamentul, iar mai apoi să îl renoveze şi să pună gratii la ferestre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.