Unul din membrii clanului Cârpaci, trimis în judecată pentru că și-a terorizat vecinii. Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Trifu Cârpaci sub aspectul săvârşirii a patru infracţiuni de şantaj. În rechizitoriul întocmit procurorii au detaliat întreaga strategie a etnicului rrom de a-și determina vecinii să se mute din imobil.
În cursul lui 2002, inculpatul Trifu Cârpaci a cumpărat un apartament într-un imobil monument istoric din Timişoara, situat pe bulevardul 16 Decembrie 1989, la numărul 7, iar din acel moment acesta mutându-se şi locuind acolo efectiv. ”Încă de la mutarea sa, inculpatul Trifu Cârpaci şi-a exprimat intenţia de a cumpăra toate apartamentele din acel imobil, astfel că i-a contactat pe ceilalţi locatari, cărora le-a solicitat să-i vândă apartamentele”, notează procurorii. În timp, o parte dintre deţinătorii celorlalte apartamente din imobil au dat curs ofertelor lui Cârpaci, astfel că până în anul 2007 acesta a achiziţionat mai multe apartamente din acelaşi imobil. ”După mutare, inculpatul Trifu Cârpaci le-a contactat în repetate rânduri şi pe cele patru persoane vătămate, purtând cu acestea discuţii prin care şi-a manifestat intenţia de a le cumpăra apartamentele, oferind însă preţuri mult subevaluate faţă de valoarea de circulaţie a acelor apartamente”, mai arată procurorii în rechizitoriu.
În urma refuzurilor repetate ale persoanelor vătămate de a vinde inculpatului, Trifu Cârpaci a devenit agresiv faţă de persoanele vătămate, adresându-le cuvinte jignitoare şi spunându-le că până la urmă le va determina să-i vândă apartamentele, iar întregul imobil va fi al său. ”De asemenea, inculpatul a manifestat un comportament antisocial, exprimat în diverse acte de tulburare a folosinţei locuinţelor persoanelor vătămate, un comportament şicanator, de intimidare a persoanelor vătămate şi a altor persoane care deţin apartamente în imobil, pentru a-i determina pe aceştia să vândă inculpatului apartamentele pe care le deţin. În acest sens, pentru atingerea scopului urmărit, inculpatul Trifu Cârpaci a provocat în mai multe rânduri inundaţii în apartamentele proprietatea sa, cu consecinţa infiltrării apei şi provocării de degradări apartamentelor persoanelor vătămate, situate la etajele inferioare. În cursul lunii august 2007, inculpatul a provocat o inundaţie în unul din apartamentele sale, fapt ce a condus la cauzarea de pagube însemnate apartamentului uneia dintre persoanele vătămate. În momentul în care persoana vătămată i-a reproşat inculpatului această inundaţie, acesta a ţipat la ea şi a ameninţat-o că va continua să îi inunde apartamentul până în momentul în care se va decide să i-l vândă, ameninţări reiterate de către inculpat în cursul lunii decembrie 2007, cu ocazia unei alte inundaţii provocate aceluiaşi apartament. În cursul lunii decembrie 2012, inculpatul a provocat o altă inundaţie în unul din apartamentele sale, în urma acestei inundaţii puternice fiind cauzate numeroase stricăciuni apartamentelor în care locuiesc trei dintre cele patru persoane vătămate, ocazie cu care inculpatul a continuat să le ameninţe pe persoanele vătămate cu inundaţii, până ce acestea se vor hotărî să vândă”, este notat în rechizitoriul prin care reprezentantul celui mai bogat clan de rromi din țară a fost trimis în judecată.







