calin_dragan_15765200A fost numit ”cel mai puternic CEO din lume”. Este timișorean și știe ce face. Anul acesta a fost numit ”managerul anului” în Japonia. Are pe mână o afacere cu 8.000 de oameni și 4 miliarde de euro. În 2011 lui Călin Drăgan i s-a propus să conducă Coca – Cola Japonia. „Călin Drăgan preia postul de director de operaţiuni – corporate officer, and executive director of operations & business transformation – în cadrul sistemului Coca-Cola din Japonia. Această mutare face parte din practicile de dezvoltare a talentelor în cadrul sistemului Coca-Cola HBC”, au spus reprezentanţii companiei. De atunci a fost promovat de trei ori. În prezent revista japoneză Toyo Keyzai scrie despre el că e cel mai potent manager din țara lor.

Bărbatul de 47 de ani este născut în Timișoara și tot aici a absolvit cursurile Facultății de Mecanică Fină. Voia să se angajeze la fosta fabrică Optica, dar exact când el îşi termina studiile, fabrica îşi închidea porţile, potrivit unui interviu realizat de revista Business Magazin. A aplicat însă pentru un job la noul depozit deschis de Coca-Cola în Timişoara şi a fost recrutat în cadrul companiei. În același interviu spunea că salariul era la acea vreme dublu faţă de cât câştiga tatăl său.

Ulterior, Călin Drăgan a lucrat în cadrul filialelor din Italia ale îmbuteliatorului în condiţiile în care în perioada februarie 2003 şi martie 2004 a fost region sales director al Coca-Cola Bevande Italy, iar între martie 2004 şi decembrie 2004 a fost field commercial director al aceleiaşi companii. Ulterior el s-a întors la cârma companiei din România, iar apoi a fost trimis în Japonia.

Premiul pe care l-a obţinut acum de la revista japoneză este deosebit din mai multe puncte de vedere, scriu jurnaliștii de la Business Magazin: ”Călin Drăgan a fost numit la 1 iulie anul trecut representative director, president şi CEO al Coca-Cola East Japan (CCEJ), o companie formată din fuziunea a patru îmbuteliatori din partea de est a Japoniei. Compania este în acest moment cel mai mare îmbuteliator din ţară şi al cincilea la nivel mondial, în funcţie de venituri. Previziunile pentru anul în curs se referă la o cifră de afaceri de aproape 4 miliarde de euro; spre comparaţie, piaţa băuturilor răcoritoare din România este evaluată la 1 miliard de euro”.

La 47 de ani, Călin Drăgan este și cel mai tânăr din clasamentul celebrei reviste japoneze, „un fapt cu puţine precedente în Japonia, ţară în care este tradiţional acceptat faptul că maturitatea personală şi profesională vine mult mai târziu“ – după cum a declarant acesta pentru Business Magazin. Pentru mine, vestea desemnării ca «President of the Year» a fost o surpriză. Foarte plăcută, de altfel, din mai multe motive“. (Sursa foto: realitatea.net)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.