Imagini de groază, astăzi, în Complexul Studențesc din Timișoara. Un om al străzii a amenințat că se sinucide cu o șurubelniță, pe care și-a înfipt-o în cap.
Bărbatul se afla sub influența băuturilor alcoolice și a aburilor de aurolac, iar inițial oamenii care se aflau în zonă nu l-au crezut în stare. La un moment dat, acesta și-a fixat cu mâna stângă șurubelnița în creștetul capului, iar cu mâna dreaptă a apucat o piatră și a început să se lovească cu putere. Acesta s-a oprit atunci când unealta i-a pătruns în cap. Totul s-a petrecut sub ochii unor tineri care au rămas stupefiați de gestul său incredibil. „Eram acolo când urla că își bagă șurubelnița în cap. Nimeni nu i-a dat atenție pentru că e un obișnuit al zonei și mai face scandal din când în când. După câteva minute a început să lovească cu o piatră în unealta pe care o avea lipită de cap”, ne-a spus un martor care se afla în zonă la momentul incidentului.
Unul dintre oameni a sunat la 112, iar la fața locului a ajuns în scurt timp un echipaj de la Ambulanță. Deși sângele îi curgea pe față, omul străzii a protestat când medicii au încercat să îi acorde primul ajutor. Pentru a-l imobiliza a fost nevoie și de intervenția polițiștilor care i-au smuls șurubelnița din mână, i-au luat punga cu aurolac și l-au condus spre Ambulanță. După ce medicii i-au curățat rana, victima a devenit violentă și i-a agresat pe polițiști. „Vreau punga. Nu mă duc la niciun spital. Hai, lasă-mă în pace”, urla bărbatul în timp ce îi îmbrâncea pe agenții de poliție. În ciuda protestelor, omul a fost transportat la Spitalul Județean din Timișoara.

















