
Războiul din lumea interlopă timişoreană a înregistrat un nou episod, astăzi, printr-un incident violent petrecut chiar în faţa intrării în Palatul Dicasterial, cu puţin timp ca la Tribunalul Timiş să înceapă un alt termen în care este judecată gruparea condusă de liderul interlop Sorin Udrea, acuzată de DIICOT de o serie de infracţiuni grave. Cel atacat a fost Caius Gazibara, care este acuzat că l-a înjunghiat pe Tudor Stoiţi, în barul Ibiza. Acesta stătea de vorbă în faţa Serviciului de probaţiune când, din senin, Adrian Stoiţi, luptător MMA, a venit din lateral şi i-a aplicat un pumn direct în bărbie. Scandalul risca să degenereze, dar a intervenit o avocată aflată acolo. Caius Gazibara s-a ales cu buza spartă şi cu o rană la bărbie. „Nici măcar nu m-am clătinat. Mi-au clănţănit dinţii în gură, că vorbeam, dar atât. M-a lovit pe la spate. I-am spus că spune că e sportiv, dar nu ştie să lovească. Nu dai pe la spate. Nu am ripostat în niciun fel. Probabil asta se aştepta. Nu am fost o secundă violent. Nu o să depun plângere pentru că-mi pare rău de mama sa”, a povestit Caius Gazibara. Ulterior, ambii au stat pe holurile tribunalului fără a se înregistra alte incidente. Sorin Udrea a comentat incidentul, afirmând „ăştia fac aşa pentru că au spate. E provocare – loveşti omul fără să-ţi facă nimic”. Cu jumătate de gură, Adrian Stoiţi a susţinut că nu s-a întâmplat nimic.
Adrian Stoiţi l-a însoţit pe unul dintre martorii audiaţi de judecător în dosarul Udrea, Alin Iovănuţ povestind şi el incidentul din barul Lepa Brena. De asemenea, a dat declaraţie în faţa instanţei şi agentul Iorgoaia, cel a cărui armă a fost găsită în maşina lui Udrea când se întorcea de la braconaj. Poliţistul a declarat că este prieten cu Florin Copoţ şi că urma să-i vândă arma respectivă. Pentru că nu a mai putut să meargă cu el, i-a dat arma lui Copoţ să o testeze în poligon. A doua zi dimineaţa a fost sunat de cei de la Serviciul arme că puşca sa a fost găsită la Udrea şi Copoţ. „Precizez că arma o aveam de şase, şapte ani şi când mi-a fost restituită era aşa cum i-am dat-o. Nu am efectuat nicio modificare la puşcă. Nu i-am dat niciun amortizor”, a susţinut agentul. Deşi Iorgoaia a afirmat că arma avea un manşon pe care se monta amortizorul şi era vizibil de un vânător, nu a explicat cum de şase ani nu a observat respectiva modificare la puşcă.
Instanţa a audiat şi un alt martor sub acoperire, care a dat detalii despre incidentul de la Oraviţa, când traficantul de ţigări Drăgan Samir a sărit din maşina aflată în mers, după ce a fost ameninţat cu cuţitul de Cosma Viorel, cunoscut ca Vio Blondu, care a plecat cu şapte baxuri de ţigări. „Samir era în maşina băiatului de la Timişoara cu care ne-a spus că are o combinaţie cu ţigări. Eu şi alte două persoane eram în maşina lui Samir în spatele lor. La 400-500 de metri la ieşirea din Oraviţa spre Timişoara, am văzut că portiera din dreapta se deschide şi Samir sare jos din maşină, care circula cu 30 -40 de kilometri la oră. Ne-am spus că băiatul acela l-a înjurat, l-a ameninţat cu un cuţit şi i-a spus să sară. Maşina băiatului acela, un Audi A4, a plecat spre Timişoara”, a povestit martorul sub acoperire.






