traian stoia 20Viceprimarul Timişoarei, Traian Stoia, a venit, astăzi, cu un nou exemplu despre cum nu merg lucrurile în primărie. Acesta a povestit că a fost primită o adresă de la firma care are în concesiune cimitirul din Calea Şagului prin care se solicita municipalităţii să spună dacă este nevoie sau nu de autorizaţie de construcţie pentru a înlocui gardul din plasă care este pe două dintre laterale, cu unul din plăci de beton. Lucrarea va fi suportată de conceisionar, iar ulterior gardul va rămâne în proprietatea Primăriei Timişoara. „Când am solicitat un punct de vedere de la serviciul urbanism, am primit un lung şir de citate din legislaţia română, şir din care nu poţi să înţelegi dacă trebuie sau nu autorizaţie. Voi discuta cu şeful de la urbanism ca să lămuresc lucrurile. Nu văd de ce Dumnezeu trebuie să ne tratăm între noi mai rău decât dacă am fi adversari. Oamenii au banii pentru investiţie, vor să o facă, dar nu au un răspuns. Dacă se apucă riscă să fie amendaţi de Poliţia Locală în cazul în care au nevoie de autorizaţie”, a declarat, iritat, Stoia. Acesta a susţinut că nu este prima dată când serviciile din primărie dau astfel de răspunsuri care, de fapt, nu rezolvă problema.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.