Justiţia a redevenit, de la condamnarea lui Voiculescu, principalul subiect de discuţie. Nimeni nu poate contesta că decizia Justiţiei a fost respectată întocmai şi la timp. Niciunul dintre cei care consideră că este o sentinţă nedreaptă nu s-a dus să atace puşcăria ca să-l elibereze. Dar asta nu înseamnă că ei, cei au alte opinii decât un complet de judecată, sunt mai puţin cetăţeni, decât cei care se agită isteric că, vezi doamne, independenţa justiţiei este afectată din cauză că primii au alte puncte de vedere. Dreptul la opinie este garantat de Constituţie pentru ambele tabere. Şi ar trebui să ne bucurăm pentru asta. Paradoxal, în ţara unde s-a murit pentru libertatea cuvântului, în primul rând, oamenii mai au puţin şi ajung să se omoare pentru a închide gura celor care au alte idei decât ale lor.
Condamnarea lui Voiculescu nu rezolvă fundamental nimic în societatea românească, aşa cum nu a rezolvat nici încarcerarea lui Adrian Năstase. Dincolo de o valoare simbolică, cele două condamnări nu înseamnă nimic dacă nu se merge, într-adevăr, cu Justiţia până la capăt. Dreptatea nu se face când numai unii plătesc în faţa legii. Sunt nenumărate dosare care stau şi mucegăiesc prin diverse sertare – de la evaziuni enorme, până la corupţie la cel mai înalt nivel. Justiţie adevărată înseamnă să avem răspunsuri pentru toate întrebările rămase, până acum, în coadă de peşte. De exemplu, să ştim cine şi de ce a decis să-i ia procurorului Iacobescu dosarele în care apăreau indicii despre infracţiunile de corupţie ale lui Mircea Băsescu şi de ce ani de zile sistemul judiciar românesc nu a reacţionat în niciun fel, cine sunt cei care au furat statul prin cumpărarea de energie ieftină sau cât au devalizat din bugetul public „oamenii de afaceri” abonaţi la contractele cu statul.
A-i considera pe unii mai puţin corupţi sau mai de lăsat la coada listei doar pentru că au răcnit că ei luptă cu corupţia nu înseamnă decât a face un imens rău societăţii. Care mai are până la a accepta că nu există corupţi buni şi corupţi răi, ci doar corupţi, iar partidul lor este unic, aşa cum am mai scris-o, P.C.R. (Partidul Caşcavalului Român). Pentru toţi cei care se vor grăbi cu comentarii zoaie, nu pot să le răspund decât ce stă scris pe tricoul meu „TALK is cheap, FREE speech is priceless”.
