Muncitorii care au trasat pistele de biciclete de pe malul Begăi continuă să-i uimescă pe pasionații mersului pe două roți. Între Timișoara și Utvin, la Podul feroviar Modos, un biciclist a observat modul haotic în care pistele de biciclete au fost trasate, iar imaginea a ajuns pe Facebook. În fotografie se poate observa cum pistele au fost trasate fără nicio logică, pe ambele sensuri. Deși există suficient spațiu pentru ca pistele să fie trasate drepte, muncitorii au considerat că e mai bine să le facă șerpuite.
Tot în apropierea podului feroviar Modoș, biciclistul a fotografiat cele două piste de biciclete trasate total anapoda. La un moment dat bicicliștii sunt nevoiți să facă o cotitură bruscă, de 90 de grade, deși ar fi fost foarte simplu ca pistele să fie trasate drepte.
De asemenea, în spatele Catedralei Mitropolitane, pista de biciclete de oprește într-un zid ridicat sub picioarele Podului Traian. Iar între Podul Tinereții și Podul Traian, în zona Flora, muncitorii au trasat pista de biciclete pe mijlocul falezei pentru pietoni.
Lucrările de reabilitare a malurilor Begăi au început în toamna anului trecut și vor fi finalizate la mijlocul anului 2015. Pe malurile Begăi vor fi refăcute trotuarele și vor fi amenajate piste de biciclete. Valoarea proiectului este de peste 50 de milioane de lei, dintre care 30 de milioane de lei provin de la Uniunea Europeană.
Foto: Valentin-Pokus Alex-Francisc










