Dezvăluirile PRESSALERT.ro, făcute încă din anul 2012, privind afacerile dubioase desfășurate la Aeroportul din Timișoara de triada pedelistă Constantin Ostaficiuc – Alin Popoviciu – Cornel Sămărtinean, sunt confirmate încă o dată. Așa cum site-ul nostru a dezvăluit, firma Trinvest Bakery SRL, care îi aparține vărului pedelistului Popoviciu și care a prosperat cu girul acestuia, nu pare să mai cunoască același succes de când Sămărtinean nu mai este director, acumulând restanțe la plata chiriei și a utilităților de 130.000 de lei, adică aproximativ 25.000 de euro. Conform redesteptarea.ro, conducerea Aeroportului Traian Vuia din Timișoara cer rezilierea contractelor încheiate cu Trinvest Bakery în anul 2010, din cauza restanțelor acumulate. Prin procesul deschis împotriva SC Trinvest Bakery SRL, aeroportul cere rezilierea contractelor încheiate cu firma și obligarea societății la plata sumei de 129.651 lei. Principalul motive invocat de reprezentanții aeroportului este „neplata chiriei și a utilităților de mai bine de patru luni de la scadență”. Aeroportul solicită și calcularea penalităților de întârziere din luna februarie a acestui an până la plata efectivă a sumelor. „Pârâta refuză nejustificat să își execute obligația”, au mai arătat reprezentanții aeroportului.
Conform aceleiași surse, în întâmpinarea depusă la dosar, reprezentanții Trinvest Bakery susține că rezilierea contractului, care expiră la sfârșitul anului viitor, poate fi solicitată numai după întârzieri mai mari de șase luni, ceea ce nu este cazul. „Din analiza facturilor și documentelor depuse la dosar rezult fără putință de tăgadă faptul că subscrisa pârâtă (n.r. Trinvest Bakery) nu este în întârziere cu șase luni la plata chiriei și a utilităților nici în momentul de față, fără a se lua în considerare penalitățile care sunt stipulate separat în cuprinsul clauzei penale și care, deși fac parte din debitul de achitat, nu sunt incluse în motivele de reziliere contractate de părți”, arată unul din documentele de la dosar.
Mai mult, aceștia susțin, cu nerușinare, că de vină pentru datoriile acumulate ar fi tocmai aeroportul, care nu mai beneficiază de un flux de pasageri care să asigure bunăstarea firmei, în condițiile în care DNA a început o anchetă în acest caz, tocmai pentru că firma a fost favorizată să primească un spațiu în incintă, cu o chirie mult sub prețul practicat la acea vreme. „Întârzierea efectuării plăților a fost cauzată pe de o parte de majorarea cuantumului chiriei stabilite inițial, iar pe de altă parte, de scăderea încasărilor în cursul anului 2013 pe fondul încheierii colaborării reclamantei cu Carpatair și cu AOA și a reducerii din cursele de zbor a Wizz Air”, mai arată reprezentanții firmei Trinvest Bakery într-un document din dosarul cauzei. Următorul termen din dosar este programat în patru septembrie.
Vă reamintim că PRESSALERT.ro a dezvăluit licitațiile dubioase care s-au desfășurat la aeroportul timișorean în urmă cu patru ani, prin care Trinvest Bakery SRL a reușit să obțină spații la o chirie de doar 40 euro/mp/lună, în condițiile în care, anterior, spațiile au fost închiriate cu 161 euro/mp sau 70 euro/mp.
Acum, cei trei lideri pedeliști sunt anchetați și de DNA în aceeași speță, fostul director al aeroportului Cornel Sămărtinean fiind acuzat de abuz în serviciu, în timp ce Ostaficiuc şi Popoviciu sunt anchetaţi penal pentru instigare la abuz în serviciu.






