A doua seară de JazzTM a stat sub semnul muzicii bune şi a publicului care ştie să se simtă bine. Dacă ieri seara a fost stricată de o furtună, acum vremea a ţinut cu organizatorii şi spectacolul a fost unul de zile mari.
Încă de la deschidere, în Piaţa Operei au fost mai mulţi spectatori decât în prima zi. Primii care au urcat pe scenă au fost timișorenii de la trupa Blazzaj. Important de spus este că prestaţia lor a apreciată până şi de Al Jarreau. Neil Cowley Trio au urcat pe scenă la ora 21.00, iar pianistul lui Adele a stârnit ropote de aplauze. După ce şi-a terminat prestaţia, Cowley a stat lângă gardul care despărţea zona cu scaune de piaţă şi a ascultat o parte din concertul lui Al Jarreau, a cărui prestaţie a ridicat publicul în picioare de mai multe ori. „Timişhaaua”, a fost cuvântul care l-a dus pe Jarreau chiar şi în inimile necunoscătorilor de jazz.
Viceprimarul Dan Diaconu a declarat că „ziua a fost extraordinară, începând cu Blazzaj, care au avut un concert foarte foarte bun, din punctul meu de vedere, pe de altă parte Neil Cowley Trio au fost cei care au ridicat spectatorii în picioare. Cred că a fost o surpriză foarte plăcută pentru timişorenii care îl ştiau doar ca pianistul lui Adele. Cea de-a treia zi are un mixaj foarte interesant de stiluri şi cred că fiind o zi care va începe cu Teo Milea un concert de pian, va continua cu Cat Empire care are cu totul alt public şi sunt convins că va aduce foarte mulţi timişoreni în Piaţa Victoriei şi se va încheia cu Anuska Shankar, care este o femeie extraordinară din toate punctele de vedere pentru că e o activistă şi o personalitate publică foarte interesantă”.
Scaunele din faţa scenei au fost ocupate de primarul Nicolae Robu, fiica sa Andreea, fiul Raul şi omul de afaceri liberal Dumitru Dinulescu. Pentru mâine seară, speranţele organizatorilor se leagă de îmbunătățirea prognozei meteo, deoarece previziunile nu sunt tocmai adecvate unor concerte în aer liber.







