În cadrul celor două clinici de ortopedie ale Spitalului Județean Timișoara, stocul de tije și șuruburi, atât de necesare celor care ajung în spital cu mâinile și picioarele rupte, s-a epuizat de aproape o lună. În aceste condiții, pacienții sunt nevoiți să le plătească din propriul buzunar, dacă doresc să fie tratați.
Marius Craina, managerul Spitalului Județean Timișoara, ne-a declarat că s-a așteptat semnarea noului contract cu Casa de Sănătate Timiș, astfel încât din bugetul primit să fie cumpărate tijele și șuruburile necesare. “Nu mai avem pe stoc aceste dispositive medicale, dar vom începe să le achiziționăm cât de curând pentru că am primit bani de la Casa de Sănătate”, ne-a spus Marius Craina.
Dan Ilincariu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Timișoara, a precizat că tijele și șuruburile care au mai fost pe stoc în acest an au rămas din cele achiziționate anul trecut. “Nu puteam achiziționa alte dispozitive medicale, dacă nu am avut bugetul alocat pe acest an”, a explicat Dan Ilincariu.”Cam de o lună s-a epuizat stocul. Pacienții cumpără dispozitivele medicale de care au nevoie, apoi cheltuielile vor fi decontate. Ne-am confruntat în anii precedenți cu situații și mai grave”, ne-a precizat Gheorghe Sebok, medic ortoped în Clinica 2 Ortopedie din cadrul Spitalului Județean Timișoara.







