Curtea de Apel Timişoara a judecat contestaţia procurorilor la decizia tribunalului de a-l cerceta în stare de liberate pe comisarul şef Mihai Belezan de la Penitenciarul Arad. Acesta este cercetat penal alături de soţia sa, agentul Rodica Belezan, fiind acuzaţi că au pretins de la o martora denunţătoare suma de 2000 euro, pentru a aviza favorabil şi a interveni asupra membrilor comisiei din cadrul Penitenciarului Arad ca fiul acesteia, încarcerat în penitenciar, să primească dreptul de a ieşi la muncă. Iniţial, la solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, instanţa de fond a dispus ca doar agenta să fie arestată la domiciliu, pentru comisarul şef neluându-se nicio măsură. După judecarea contestaţiei, Curtea de Apel Timişoara a decis arestarea pe 30 de zile a comisarului şef acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă.







