Cantautorul timişorean Vasile Mardare îşi lansează noul material discografic printr-un turneu care va debuta în data de 21 iunie la Dublin, oprirea „acasă“ a acestuia fiind programată pentru luna iulie. „Anii cei mai frumoşi este un disc de cantautor, versurile şi muzica îmi aparţin în totalitate. Este un proiect la care lucrez de vreo trei ani, e discul meu de suflet. Am avut susţinere din partea antrenorului Cristi Pustai, a lui Cornel Mititelu şi a lui Stelian Zanet. Conţine 11 piese de dragoste, înregistrate în studioul personal, orchestrate personal. Este al 6-lea disc din carieră şi pregătesc un nou material pentru la toamnă, împreună cu poetul Sorin Poclitaru. Cel din toamnă va avea influenţe clare de muzică clasică. Mă refer la orchestraţii“, ne-a declarat muzicianul. Una din piesele lui Vasile Mardare (Am să te iubesc) a fost inclusă şi în compilaţia Made in TM, care reuneşte nu mai puţin de 31 de melodii asle unor artişti din oraşul nostru şi care a fost lansată în cadrul evenimentului 48 de ore – Made in TM.
Primul eveniment din cadrul turneului de lansare a albumului Anii cei mai frumoşi va avea loc la Dublin. „Comunitatea românilor de-acolo au ţinut neapărat să încep acolo turneul, cu un concert pe care îl voi susţine alături de Adrian Beznă, Ştefania Iacob şi poetul Sorin Poclitaru. La Timişoara, lansarea va avea loc în luna iulie. Am găsit sprijin pentru lansarea albumului în multe locuri, dar acasă nu. Nici nu mai încerc prea mult aici. E greu. La Timişoara se dau bani pentru altele, nu pentru folk“, spune Vasile Mardare. Artistul a susţinut recent un recital în cadrul festivalului Mai Folk, desfăşurat la Penisunea Anette din satul Covaci (la şapte kilometri de Timişoara) şi crede că în oraşul nostru muzica folk se mişcă foarte greu. „Folkul la Timişoara se mişcă greu, pentru că nu avem…sau nu ştiu eu …tineri care să urmeze acest gen. La festivalul MaiFolk nu am avut niciun concurent din Timişoara. Mă gândesc la acel proiect sprijinit de Nicu Covaci (n.n. – Cover Phoenix), ar trebui să accentueze problema folk-ului. Eu cred că va fi bine, lume a început să se sature de nonvalori. Încă nu e târziu să salvăm ceea ce ne defineşte, adică, cultura de care românii au dat dovadă peste tot în lume“, ne-a declarat Vasile Mardare. Artistul a câştigat anul acesta toate cele trei categorii la care a fost nominalizat în cadrul premiilor ForeverFolk, respectiv „artistul folk al anului“, „cel mai bun album folk“ şi „cea mai bună piesă folk“.










