Îmi displace profund când sunt întrebată: ”În orașul ăsta nu se poate face nimic coerent?” sau ”Ce e cu pista de biciclete de pe malul Begăi, unde e trotuarul pe care se pot plimba, de mână, mama cu copilul?”
Ei bine, da. Sau nu. Adică, ce pot răspunde eu? Că da, atât putem face, și ca atare, iese cum se vede în poze. Că trăim într-un municipiu în care așa arată viziunea despre cum se administrează al treilea oraş din România. Un loc cu o populaţie de peste 300.000 locuitori, care vrea să ajungă Capitală Culturală Europeană, și unde paznicul unui local ia de gât un actor și sună la 112, pentru că i se pare că acesta îl deranjează în timp ce își face rolul în cadrul unui festival internațional. Să spunem numai că artistul venea de pe alt continent. Nu vreau să mă gândesc cum a interpretat totul. Iar dacă ne amintim de băieții bătuți cu pumnii, bocancii și „pulanul” la un mare concert, în aceeași perioadă, avem imaginea completă a societății în care trăim.
Oameni buni, dacă ne ținem de răspunsuri la sondaje și ofuscări via Facebook, va fi din ce în ce mai rău. Soluția stă în acțiune.
