mita_bani_mana

Un subofiţer MApN a fost prins în timp ce primea mită 300 de lei pentru a transfera o persoană la IPJ Timiş. Conform Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) Bucureşti şi Judeţul Ilfov, suma de 300 de lei reprezenta o primă tranşă din cei 4.000 de lei, bani solicitaţi de subofiţer pentru a-şi trafica influenţa, transmite Realitatea.net.

Denuţul a fost făcut chiar de persoana care dorea transferul, în luna februarie. Luna trecută, pe numele aceluiași subofițer a mai apărut un denunț similar. Celui de-al doilea denunţător subofiţerul MApN i-a cerut 10.000 de lei, pentru a-şi folosi influenţa în vederea aprobării raportului de transfer la o altă unitate de poliţie din ţară. Anchetatorii au pus în mişcare acţiunea penală faţă de subofiţer în 16 iunie, pentru trafic de influenţă.

„Totodată, la aceeaşi dată s-a început urmărirea penală şi faţă de C.Ş., subofiţer la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Dolj, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizare a făptuitorului, constând în aceea că a prezentat primului denunţător pe Ş.V. (subofiţerul MApN- n.r.) ca fiind o persoană cu relaţii la nivelul conducerii instituţiei şi care ar putea să îi faciliteze transferul”, precizeză procurorii DGA Bucureşti.

Subofiţerul MApN a fost reţinut pentru 24 de ore, el urmând să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.