Poliţia Timiş a transmis, astăzi, un comunicat de presă prin care se anunţă că „prin dispoziţia inspectorului general al Poliţiei Române, domnul comisar şef de poliţie Langă Mihail Daniel, adjunct al şefului Poliţiei Municipiului Timişoara, a fost împuternicit să îndeplinească atribuţiile funcţiei de adjunct al şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, pe o perioadă de maxim şase luni de zile”. În cei 19 ani de activitate, în cadrul I.P.J. Timiş, comisarul şef Langă a lucrat ca ofiţer operativ în cadrul Biroului de Investigaţii Criminale şi Serviciului de Investigaţii Criminale şi a ocupat funcţii de conducere în cadrul Biroului Furturi din Auto, Biroului de Investigaţii Criminale şi în cadrul Secţiilor 2 şi 3 Timişoara.







