STOIA NOUL VICEPRIMAR04_resize

Cazul vânzării capelei Kimmel din Timișoara, rămas o vreme „în umbră”, redevine de actualitate. Viceprimarul Traian Stoia a făcut astăzi publice mai multe informații despre capela ocupată în condiții suspecte de clanul Cârpaci.

„Am primit vești bune de la Poliția Județului Timiș. În urma unei sesizări pe care am făcut-o în 04.04.2014 și trimisă spre soluționare către IPJ Timiș Investigații Criminale, s-au solicitat verificări cu privire la înstrăinarea capelei funerare Kimmel, construită în 1850 de căre Ziegler Maria, către Cârpaci Trifu, în 2006. Petiția a fost trecută la dosar pena,l întrucât cele semnalate constituie o infracțiune care intră sub incidența Codului Penal”, a spus Stoia.

Practic justiția va investiga vanzarea capelei, dar și exhumarea primilor proprietari și înhumarea rudelor lui Cârpaci. În luna aprilie, viceprimarul Traian Stoia povestea că „urmare a unei audiențe avute, am aflat că s-a făcut o vânzare care s-a desfăşurat la Frankfurt. Pe baza unei poze. Eu am îndoieli serioase că un notar german face un contract de vânzare-cumpărare pe baza unei poze, fără a avea un dosar cu toate hârtiile necesare. În audienţă au venit un domn şi o doamnă, rude mai îndepărtate cu familia Kimmel şi Ziegler. Ne-au pus la dispoziție copii xerox a unor documente în limba germană, care conţin o fotografie a capelei şi care atestă ca a fost încheiată o tranzacţie în privința acestei capele. Din acestea rezultă ca tranzacţia a fost încheiată în Germania în 23 noiembrie 2005, la un notariat. Am intrat în posesia unei copii a declaraţiei notariale din 19.01.2006, prin care numiţii Cârpaci Trifu şi Ziegler Corneliu declară că au participat la exhumarea unor rămăşiţe pământeşti şi că la semnarea acestei declaraţii nu mai au pretenţii unul faţă de celălalt şi sunt îndeplinite condiţiile contractului”.

Imediat după, primarul Nicolae Robu și viceprimarul Traian Stoia au făcut plângere la poliție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.